”Prietenul adevărat al Republicii Moldova este Uniunea Europeană”, despre aceasta declară europarlamentarul Siegfried Mureșan .
Mesajul vine în contextul ajutorului financiar nerambursabil în valoare de 60 de milioane de euro oferit de UE, transmite Știri.md.
UE dovedește din nou că este adevăratul prieten al Republicii Moldova prin ajutorul oferit pentru gestionarea crizei energetice.Ajutorul oficial oferit de Uniunea Europeană Republicii Moldova, care tocmai a fost anunțat de Comisia Europeană, confirmă două lucruri: în primul rând, că prietenul adevărat al Republicii Moldova este Uniunea Europeană. În al doilea rând, că președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și Guvernul de la Chișinău au o credibilitate internațională mai mare decât orice alte guverne și președinți care au condus Republica Moldova în ultimii 30 de ani și, de aceea, pot obține avantaje concrete pentru cetățeni de la partenerii internaționali.
În contextul acestei crize energetice, Republica Moldova are nevoie de ajutorul nostru mai mult decât oricând. Federația Rusă a încercat să șantajeze din nou Republica Moldova. A vrut să taxeze cât mai mult Guvernul de la Chișinău în ceea ce privește prețul gazului și să împovăreze cetățenii Republicii Moldova. Acțiunile Federației Ruse nu ar fi făcut altceva decât să ducă la o creștere și mai mare a prețului la gaze și la scumpiri în lanț în urma cărora ar fi fost afectați toți cetățenii Republicii Moldova, în special pensionarii și oamenii cu venituri mici.
Tocmai de aceea, Uniunea Europeană a venit astăzi în sprijinul cetățenilor Republicii Moldova și a oferit un ajutor în valoare de 60 de milioane de euro pentru depășirea crizei energetice.
Uniunea Europeană a fost întotdeauna alături de cetățenii Republicii Moldova, inclusiv în vremuri dificile. Încă de la începutul crizei aprovizionării cu gaze, Uniunea a oferit sprijin autorităților de la Chișinău pentru gestionarea acestei crize. Iar acum, acest ajutor concret este încă o dovadă a faptului că UE aste adevăratul prieten al Republicii Moldova.
Acest sprijin nu ar fi fost posibil fără colaborarea extrem de strânsă între președinta Maia Sandu, Guvernul condus de Natalia Gavrilița și Parlamentul Republicii Moldova, de o parte, și instituțiile Uniunii Europene, de cealaltă parte.
Unul dintre motivele pentru care Republica Moldova nu s-a putut dezvolta cât a meritat în ultimii ani este faptul că oamenii politici care au condus țara în trecut au ținut Republica Moldova izolată și au ținut cetățenii captivi pentru a putea fi mai ușor de controlat. Atunci am spus de mai multe ori că Republica Moldova ar avea mai mult de câștigat dacă autoritățile de la Chișinău ar dezvolta relații mai strânse și mai bune cu partenerii internaționali. Acest lucru este confirmat astăzi, din nou, prin ajutorul oferit de Uniunea Europeană.
”Republica Moldova are acum, pentru prima dată, un președinte, un guvern și o majoritate parlamentară care doresc dezvoltarea Republicii Moldova, care doresc ca oamenii să aibă venituri cât mai mari și stabile, să nu mai depindă de Guvern și autorități”, a declarat eurodeputatul.
⚡Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!