Știri din Moldova

Executivul a aprobat proiectul noului Cod Funciar

Author: AgroExpert
noul cod funciar - agroexpert.md

Executivul a aprobat proiectul noului Cod Funciar care reglementează relațiile funciare și prevede o nouă clasificare a terenurilor și a modului de folosire a acestora. În același timp, în noul Cod funciar sunt menținute unele obligații și interdicții din vechiul document.

Astfel, este interzisă în continuare dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor cu destinație agricolă sau din fondul forestier de către persoane și întreprinderi străine.

Potrivit noilor reglementări, în cazul în care terenurile nu vor fi ținute în stare fitosanitară, autoritatea publică locală va iniția acțiuni de somare a proprietarului. Dacă somația rămâne fără răspuns, primăria din localitate poate să-şi rezerve dreptul de a administra terenul respectiv și de a dispune arendarea acestuia, pentru a preveni afectarea terenurilor adiacente cu boli, buruiene și vătămători, se arată în comunicatul emis de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA).

De asemenea, deținătorii de terenuri vor fi obligați să întreprindă măsuri de prevenire și diminuare a impactului degradării solului, conform măsurilor de protecție a solului în cadrul practicilor agricole.

Codul funciar mai prevede instituirea normelor privind crearea sistemului informațional Cadastru funciar, care va ține evidența terenurilor după categorii și moduri de folosință.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!