Exporturile de făină de grâu din Republica Moldova continuă în 2025 trendul ascendent conturat începând cu anul 2024, menținându-se la niveluri istorice ridicate, chiar dacă volumul total este ușor inferior celui din anul precedent. Potrivit analizei realizate de expertul în agro-market Iurie Rija, în perioada 1 ianuarie – 25 noiembrie 2025 au fost exportate 24 082 de tone de făină de grâu, cu aproximativ 17% mai puțin față de aceeași perioadă din 2024, când livrările externe au atins 28 883 de tone.
Chiar și în aceste condiții, nivelul exporturilor din 2025 rămâne net superior anilor anteriori lui 2024. Comparativ cu anul 2023, când au fost exportate 19 692 de tone, volumul din 2025 este mai mare cu 32%, iar față de anul 2022, când exporturile au totalizat doar 8 849 de tone, livrările externe sunt de peste 3,2 ori mai mari. Expertul amintește că în 2022, exporturile au fost afectate semnificativ de interdicția temporară la exportul de făină, aplicată în perioada aprilie–iunie.

Piața internă, mai atractivă pentru producători
Scăderea volumelor exportate în 2025 nu reflectă o diminuare a capacităților de procesare la nivel național. Conform analizei lui Iurie Rija, producția internă de făină s-a menținut, în linii mari, la nivelul anului 2024, însă o parte importantă a vânzărilor a fost reorientată către piața internă. Această decizie este explicată prin considerente economice și logistice: costuri mai mici de transport, marje mai stabile și contracte interne comparabile ca rentabilitate cu cele de export.
Prețuri mai mari, venituri echilibrate
Tendința este confirmată și de evoluția prețurilor. În 2024, la un volum record de 31 880 tone, prețul mediu de export a fost de 5,00 lei/kg, cel mai redus din ultimii patru ani analizați. În 2025, deși cantitățile au scăzut, prețul mediu a crescut la 5,31 lei/kg, înregistrând o majorare de 6,2%. Această creștere a contribuit la menținerea veniturilor din export și, totodată, a făcut ca piața internă să devină o alternativă economic atractivă pentru procesatori.

Marja de procesare, în creștere
Un indicator esențial analizat de expert este diferența dintre prețul grâului ca materie primă și prețul de export al făinii. În 2025, această marjă medie a ajuns la 1,52 lei/kg, față de 1,36 lei/kg în 2024, semn că valoarea adăugată obținută prin procesare s-a consolidat. Deși analiza lunară arată o volatilitate pronunțată, media anuală indică un potențial economic solid pentru morile din Republica Moldova, superior celui din anul precedent.
Schimbări în topul exportatorilor
Structura exporturilor de făină de grâu din 2025 relevă și o schimbare de lider. FPC „Ghenven-Service” din Măgdăcești a devenit principalul exportator al țării, cu 6 937 tone livrate în perioada 1 ianuarie – 25 noiembrie 2025, devansând compania „Oleineac” S.R.L., care a exportat 5 201 tone. Ascensiunea Ghenven-Service este strâns legată de deschiderea și consolidarea pieței din Israel, devenită în ultimii ani o destinație strategică pentru făina moldovenească.
Pe locurile următoare se situează „Eco-Grain Elevator” SRL, cu 4 897 tone, și holdingul transnistrean Grando Invest, cu 3 974 tone. Cele patru companii au concentrat 87% din totalul exporturilor de făină de grâu ale Republicii Moldova în perioada analizată.

România și Israel – piețe-cheie
Din punct de vedere geografic, România rămâne principala destinație pentru făina moldovenească, cu 12 921 tone exportate în perioada ianuarie–25 noiembrie 2025.

Totodată, Israelul reprezintă cea mai spectaculoasă evoluție din ultimii ani: de la volume simbolice în 2022, această piață a ajuns la 10 819 tone în 2025, devenind al doilea partener comercial ca importanță pentru exporturile de făină de grâu ale Republicii Moldova.
