Produsele și serviciile a circa 350 de antreprenori din țara noastră vor fi expuse la cea de-a XXI-a ediție a Expoziției naționale „Fabricat în Moldova”, care se va desfășura în perioada 31 ianuarie - 04 februarie 2024.
Antreprenorii autohtoni din toate domeniile economiei naționale și regiunile țării își vor expune produsele pe o suprafață de aproximativ trei mii de metri pătrați, în două pavilioane ale Centrului „Moldexpo”. Despre aceasta a anunțat președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), Sergiu Harea, în cadrul unei conferințe de presă.
„La început am menționat că avem la dispoziție trei pavilioane, dar din cauza unor avarieri pavilionul trei nu va fi disponibil. Respectiv, expoziția va fi amplasată în pavilionul central și pavilionul 2. Mulți din doritorii de a participa la expoziție nu au putut beneficia de această oportunitate din cauza lipsei de spațiu. Am avut mai multe solicitări, decât posibilitatea de a oferi spații”, precizează Sergiu Harea.
Printre participanți se numără și 45 de companii care vin pentru prima oară la eveniment, aici vorbim atât de producători din domeniul textil, industrial, alimentar, dar și prestatori de servicii. La expoziție se preconizează că vor fi peste 50 de mii de vizitatori. Printre delegații oficiale de vizitatori străini se vor regăsi reprezentanți din România, Ucraina, Polonia, Italia, Franța, Macedonia de Nord, Turcia, China.
„Țara invitată la această ediție este Italia, unde va avea un stand reprezentativ cu companii italiene, care își desfășoară activitatea pe teritoriul Republicii Moldova”, a declarat președintele CCI a RM.
Participanții la expoziție vor fi susținuți prin rambursarea parțială a cheltuielilor. Despre aceasta a informat șefa Secției Antreprenorială ODA, Ana Sochircă.
„Vom rambursa 100% din taxa de înregistrare pentru participarea la expoziție și până la 50% din costul spațiului expozițional”, susține aceasta.
Expoziția națională „Fabricat în Moldova” 2024 va include un vast program de afaceri, care va permite exploatarea la maxim a posibilităților pentru dezvoltarea afacerilor.
„Noutatea ediției curente o constituie organizarea unei Conferinţe internaţionale dedicată achizițiilor publice durabile, la care vor participa reprezentanți din România, Ucraina, Polonia, Franţa, Macedonia de Nord. Totodată, parte a programului de afaceri va fi și Forumul de afaceri Republica Moldova-România”, a mai adăugat președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), Sergiu Harea.
Precizăm că, în perioada 31 ianuarie-04 februarie 2024, între orele 10:00-17:00, va activa ruta temporară de autobuz Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt - Centrul Internațional Expozițional „MOLDEXPO”, pentru transportarea, gratuită, a cetățenilor și oaspeților capitalei către pavilioanele Expoziției „Fabricat în Moldova”.
Citește și: Rută specială pentru transportul vizitatorilor la expoziția Fabricat în Moldova
Ceremonia oficială de inaugurare a expoziției va avea loc la data de 31 ianuarie 2024, ora 11:30, în incinta Pavilionului Nr. 2 al CIE „Moldexpo". Ediția curentă se va desfășura sub sloganul „Acasă! Autentic! Autohton!", iar, începând cu anul 2024, evenimentul va fi reprezentat de un nou logo - harta Republicii Moldova, înconjurată de un cerc, ce semnifică unitatea și mobilitatea antreprenorilor, autorităților și consumatorilor, pentru a dezvolta economia statului.
AGROEXPERT este partener media al evenimentului.