Știri din Moldova

Facilitarea transportării și exportului de cereale discutat la nivel național

Secretarul de Stat Vasile ȘARBAN a avut o ședință de lucru cu membrii Asociației Exportatorilor și Importatorilor de Plante Agricole și Cerealiere „Agrocereale” și cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Intergrării Europene, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Agenției Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, Agenției Naţionale pentru Transport Auto, Căii Ferate, Serviciului Vamal , Poliției de Frontieră și Agenției Navale.
 
Ședința a fost convocată în scopul discutării subiectelor ce fac referință la fluidizarea, facilitarea transportării și exportului de cereale.
Astfel, în cadrul întrunirii, a fost analizată posibilitatea obținerii mai multor autorizații de transport din partea Ucrainei, inclusiv intensificarea relațiilor și cooperării cu instituțiile de stat ucrainene, privind reglementarea exportului prin porturi și circulația mărfurilor pe teritoriul statului vecin.
Părțile au discutat și despre necesitatea deschiderii unui chei în localitatea Giurgiulești. Totodată, au fost abordate probleme ce țin de tarife și transportul cerealelor, de gestionarea fluxului de mărfuri în vamă și la trecerea frontierei, eliberarea certificatelor fitosanitare pentru exportul producției cerealiere etc.

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!