Moldova

Fermierii trag linie roșie: trei probleme la care așteaptă soluții

Author: Andreea Busuioc
Fermierii trag linie roșie: trei probleme la care așteaptă soluții - agroexpert.md

Forța Fermierilor își rezervă dreptul de a organiza proteste masive dacă, până la 21 august, autoritățile nu vor înregistra progrese în trei probleme pe care asociația le consideră esențiale pentru agricultori: controlul tranzitului producției agricole din Ucraina, licențierea importurilor de cereale și oleaginoase și neadmiterea majorării TVA. Anunțul a fost făcut după întâlnirea de vineri, 14 august 2026, dintre directorul executiv al Asociației Forța Fermierilor și prim-ministrul Vasile Tofan.

Potrivit organizației, discuțiile s-au concentrat în principal pe situația de pe piața cerealelor și oleaginoaselor, în contextul regional, al blocajului porturilor din Ucraina, al prognozelor privind recolta din Republica Moldova, dar și al scăderii rapide a prețurilor la grâu și rapiță în ultimele săptămâni.

Un subiect central al discuției a fost decizia privind tranzitul producției agricole din Ucraina pe teritoriul Republicii Moldova. Directorul executiv al Asociației Forța Fermierilor, Alexandru Slusari a transmis nemulțumirea agricultorilor, care, potrivit asociației, nu au fost consultați și nici informați cu privire la posibilul impact economic al acestei decizii.

Asociația a invocat experiența din perioada 2022–2023, când, potrivit reprezentanților fermierilor, organizarea tranzitului producției ucrainene pe cale feroviară și rutieră a dus la blocaje care au afectat exporturile producției autohtone. Totodată, Forța Fermierilor susține că lipsa unor restricții la import a favorizat intrarea pe piața Republicii Moldova a unor cantități importante de cereale și oleaginoase din Ucraina, ceea ce a exercitat presiuni asupra prețurilor și i-a determinat pe agricultorii moldoveni, pentru o perioadă îndelungată, să-și vândă producția sub costul de producție.

Potrivit asociației, în acea perioadă a existat inclusiv riscul ca România să introducă licențierea importurilor de cereale și oleaginoase din Republica Moldova, alături de Ucraina.

În cadrul întâlnirii, Forța Fermierilor a insistat ca agricultorii și exportatorii să fie implicați în procesul de administrare a tranzitului producției ucrainene. Asociația solicită informații complete despre volumele planificate pentru următoarele patru-cinci luni, raportate la capacitatea infrastructurii Republicii Moldova și la necesitățile producătorilor și exportatorilor autohtoni.

„Nu putem admite ca exporturile noastre să fie periclitate din cauza unor blocaje de logistică sau vamale”, susține asociația.

Forța Fermierilor a cerut, în paralel, introducerea licențierii importurilor de cereale și oleaginoase din Ucraina, după modelul aplicat în România și după mecanismul utilizat în Republica Moldova în perioada 2023–2025, despre care organizația afirmă că a contribuit la stabilizarea situației în toamna anului 2023.

În urma discuțiilor, prim-ministrul ar fi promis că, până vineri, 21 august, va fi organizată o ședință dedicată tranzitului, cu participarea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Căii Ferate din Moldova, producătorilor și exportatorilor de cereale și oleaginoase. Tot în această perioadă, potrivit asociației, urmează să fie cunoscută și decizia Guvernului privind licențierea importurilor.

Subiectul majorării TVA cu 50% nu a fost discutat pe larg, din cauza lipsei de timp. Reprezentantul Forța Fermierilor a reiterat însă poziția categorică a asociației împotriva creșterii poverii fiscale asupra agricultorilor, în contextul situației dificile din sectorul cerealier și oleaginos. Acesta i-a transmis premierului și copia scrisorii cu argumentele împotriva majorării TVA, expediată anterior Ministerului Finanțelor.

Ulterior, Asociația Forța Fermierilor a fost informat despre rezultatele întâlnirii cu premierul. După dezbaterea celor trei subiecte, conducerea asociației a decis că, dacă până la 21 august nu vor fi înregistrate progrese privind controlul tranzitului, licențierea importurilor și neadmiterea majorării TVA, organizația își rezervă dreptul de a organiza proteste masive.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!