Moldova

Fondul pentru agricultură crește la 2,3 miliarde lei în 2026

Author: Andreea Busuioc
fond pentru agricultură - agroexpert.md

Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural va ajunge în 2026 la 2,328 miliarde de lei, sumă orientată spre susținerea investițiilor agricole, a tinerilor fermieri și a exploatațiilor mici. Autoritățile au explicat că o parte din resurse vor fi folosite pentru continuarea subvențiilor post-investiție și pentru lansarea unor noi programe strategice în sector.

„În anul 2025 Fondul Național de Dezvoltare Agricolă și a mediului rural a fost de 1,9 miliarde de lei, a fost cea mai mare cifră de până acum, iar în 2026 noi vorbim deja de o cifră de 2,328 de miliarde de lei. Da, o parte va fi direcționată pentru a acoperi subvențiile post-investiției. Din 2024 avem 628 de milioane care sunt cu destinații speciale, care vin din fondul de „growth plan”, așa numit planul de creștere, dintre care 100 de milioane vor fi destinați programului LEADER, 28 de milioane vor fi destinate pentru acele condiționalități pentru acoperirea riscurilor vegetale din sectorul zootehnic și 500 de milioane vor fi destinate pentru a acoperi sau a da start noului program strategic a politicei agricole și în special destinate tinerilor fermieri și celor care dețin suprafade până la 10 hectare", a afirmat Andrian Digolean, secretar de stat.

Noul buget consolidează sprijinul pentru modernizarea fermelor și pentru facilitarea accesului la finanțare în agricultură, în contextul priorităților de dezvoltare a sectorului rural. Fondul pentru 2026 este cu peste 400 de milioane de lei mai mare decât cel din 2025, când a fost de 1,9 miliarde de lei.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!