Potrivit BNS, în 2021 s-a produs oficial cantitatea de 98 mii tone struguri de masă, dintre care numai 70 mii 500 tone au mers la export. Gheorghe Gaberi, președintele Asociației Producătorilor și Exportatorilor de struguri din Moldova susține că există potential de a exporta circa 100 mii tone, iar în acest sens, se fac eforturi pentru a identifica piețe noi de desfacere în străinătate, în afara celor din Federația Rusă, Ucraina și Belorus.
În 2021, cantități semnificative de stuguri de masă au ajuns în România, peste 13 mii tone, de asemenea, s-a reușit exportul de circa 3000 de tone de struguri de masă în Polonia și în Mongolia.
”Este un aspect pozitiv că producătorii moldoveni reușesc să exporte în alte țări decât erau obișnuiți. Ne bucură faptul că s-au inițiat relații comerciale, sperăm de durată, de exemplu, în Mongolia am exportat aproape 1000 de tone, în Arabia Saudită în premieră au fost exportate peste 700 de tone în 2021 și aproape 3000 de tone în Irak. De asemenea, în Polonia au ajuns sub 3000 de tone anul trecut. Iurie Bivol, producătorul care a exportat în Arabia Saudită, ne-a comunicat că are deja atâtea solicitări că nu știe dacă va reuși să facă față cantităților cerute. Producătorii noștri au depășit frica de a încerca alte pieți, mai ales dacă știu că au strugurii de calitate și ambalajul este corespunzător, aceștia ajung la destinație la cel mai înalt nivel și prin urmare sunt apreciați la justa valoare. În 2021 am reușit să exportăm 70 mii 500 de tone, cantitate care practic a fost roada anului 2021, numai 6 mii au fost din roada anului precedent 2020, căci a fost unul secetos. De obicei, noi aveam rezerve până la 15 mii de tone din anii trecuți, dar în 2021 stocurile au fost mai mici. Dacă luăm în calcul și consumul intern, se depășește cantitatea de 100 de mii tone de struguri, dar noi ne dorim să ajungem să exportăm 100 de mii de tone și cred că ar fi posibil. Exportul depinde de calitatea pe care o vom dobândi și producătorii înțeleg acest lucru foarte bine” a subliniat Gheorghe Gaberi.
Președintele Asociației Producătorilor și Exportatorilor de struguri din Moldova este de părere că pe lângă soiul ”Moldova”, este nevoie de a produce și alte soiuri care sunt solicitate în străinătate.
”Soiul ”Moldova are o perioadă scurtă în care este la amre căutare, lunile octombrie-noiembrie și în decembrie, iar din datele analizate, vedem că deocamdată cea mai mare cantitatea exportată este în Federația Rusă, 36 mii tone în 2021, deci jumătate din volumul exportat de noi rămâne pe piața Rusiei, dar de fapt, considerăm că mai mult nici nu poate asimila această țară, nici statele vecine precum Belorus ( 4655, 4 tone în 2021), Ucraina (6968,7 tone în 2021), cantități mai mari decât atât nu cred că vor depăși, dacă rămânem numai la soiul ”Moldova”. Am luat cifrele din ultimii 15 ani și am constatat că acestea sunt cantitățile. Din acest motiv, trebuie să optăm și să creștem soiuri timpurii, perene, în felul acesta am putea mări volumele, însă numai soiul ”Moldova”, cred că atât se poate. În 2021, s-au dus de probă struguri în Canada și în Japonia, în jur de 40 de kg. În Spania au fost exportate peste 200 de tone, iar în Turcia peste 600 de tone. Și în Germania au ajuns 500 tone, soiul ”Moldova” și putem spune că germanii încep să caute strugurii noștri, lucru îmbucurător. Depinde foarte mult de roada care se va obține în 2022, însă lucru cert este că potențial de a mări exportul există în țara noastră 100 de procente” a menționat Gheorghe Gaberi.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!