Prețuri și Tendințe

Grafic | Evoluția prețurilor la floarea soarelui și ulei de floarea soarelui

Author: Lidia Danila
Expert: Iurie Rija
prețurile la floarea - soarelui și ulei de floarea - soarelui - agroexpert.md

Pe parcursul lunii februarie, prețurile la floarea - soarelui au înregistrat descreșteri atât în Republica Moldova, cât și în țările vecine - România și Ucraina. În Moldova, scăderea a fost cea mai mare, cu 40 $/t pe parcurs de o lună (de la 410 la 370 $/t) în Portul Giurgiulești. În Constanța, a avut loc o scădere de 30$/t - până la 405 $/t în prezent, în Ucraina diminuarea de preț era de 15$/t - până la 290 $/t în porturile Reni/Izmail. Despre aceasta se arată în analiza expertului în agro-market Iurie Rija.

Prețul la floarea soarelui în Ucraina și Moldova se menține timp de 2 săptămâni la valori joase, dar constante. Există cerere pentru export la 425 $/t în Varna, Bulgaria (prețul la începutul lunii februarie era de 450 $/t). Procesatorii din România (Prutul Galați, Expur Groupe Avril) la fel au redus prețul - la 390 - 400 $/t (pentru recolta veche), pe când în luna precedentă cultura oleaginoasă se achiziționa la 415-430$/t.

„Cauza scăderii prețului la floarea soarelui este determinată de cunoscutul fenomen de ieftinire fără precedent a prețului la uleiul de floarea soarelui. În Ucraina, prețurile la ulei au scăzut cu 7% în ultima lună, iar cele la șrot au înregistrat o scădere de 24%. Marja de procesare a coborât la nivelul minim din ultimii trei ani, fapt determinat de scăderea pe piețele principale de export. Astfel, prețurile la uleiul de floarea - soarelui de la vânzători s-au depreciat în mediu cu 60-70 $/tonă, în funcție de țara de origine, ajungând la 835-840 $/tonă CIF Mersin pentru livrarea spot (promptă)”, specifică Iurie Rija.

Acest lucru se datorează faptului că cererea din partea principalelor direcții de export, cum ar fi India, China și țările UE, rămâne slabă, în timp ce oferta de produse în regiunea Mării Negre este mai mult decât suficientă.

Dacă în 2022, Ucraina a exportat 4,3 milioane de tone de ulei de floarea - soarelui în valoare de 5,5 miliarde de dolari, atunci în 2023 – 5,7 milioane de tone în valoare de 5 miliarde de dolari. Potrivit analiștilor de piață, în acest sezon Bunge și-a crescut semnificativ volumele de export de ulei de floarea - soarelui, dar Kernel rămâne cel mai mare producător și exportator de ulei de floarea - soarelui din Ucraina. Ratele ridicate de export se datorează prețurilor scăzute la uleiul din Ucraina, care este oferit mai ieftin decât uleiul de soia sau de palmier.

Rusia, la fel vine cu o ofertă mare de ulei ieftin. Producția de ulei de floarea - soarelui în Rusia în sezonul 2023/24 va atinge un nivel record în ultimii ani, de 7,55 milioane de tone, ceea ce reprezintă o creștere de 13,5% față de sezonul anterior.

„Datorită acestui fapt, exporturile de ulei de floarea - soarelui în acest sezon din Rusia ar putea ajunge la 4,59 milioane de tone, în creștere cu 14,3% față de sezonul anterior”, a susținut expertul în agro-market.

Pe 6 martie 2024, prețul la ulei în porturile Mării Negre au scăzut mai tare timp de 2 săptămâni - cu 38 $/t, în condiții FOB Ucraina - la 782,5 $/t. Conform specialiștilor, piața aproape că a atins minimul, dar ei nu exclud ajustări ulterioare în perspectiva pe termen scurt și consideră că luna martie va fi decisivă.

„Rămâne de sperat, că pe piața internă, inclusiv pentru Republica Moldova, prețurile la floarea-soarelui pot fi susținute de o scădere a stocurilor de semințe oleaginoase spre sfârșitul sezonului, dar și de faptul că costul ofertelor de aprovizionare cu ulei pentru luna aprilie au început, cu încetul, să înregistreze valori mai înalte (porturi Marea Neagră)”, a mai punctat expertul Iurie Rija.

Precizăm că, în sezonul 2023/2024, Republica Moldova continua să fie furnizorul - lider de semințe de floarea soarelui în UE, cu o cantitate exportată la situația din 25 februarie 2024 de 237.738 de tone, cu 61% mai mult decât în perioada analogică a sezonului trecut.

„Situația dată este determinată de faptul, că Ucraina, care până acum era furnizorul principal al UE, în sezonul curent și-a reorientat exporturile către alte destinații, dar și de faptul că rutele principale și alternative de export ale țării erau perturbate”, concluzionează Rija.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!