Știri din Moldova

Guvernul va compensa creșterile de tarif pentru agenții economici

Author: AgroExpert
compensa creșterile de tarif pentru agenții economici - agroexpert.md

Programul de compensații pentru mediul de afaceri va fi anunțat în perioada următoare. Despre aceasta a anunțat prim-ministrul Dorin Recean la o întrevedere cu reprezentanții asociațiilor producătorilor de carne, lapte și panificație. Premierul a vorbit despre mecanismul de ajutor de stat pentru producătorii care intenționează să-și modernizeze afacerile, inclusiv în scopul sporirii eficienței energetice. 

„Obiectivul nostru este să avem o perioadă de tranziție în care vom investi în eficiența energetică și sursele de energie regenerabilă, așa încât să cheltuim mai puțin. Până atunci, vom sprijini industria alimentară prin măsuri pe termen scurt și lung. Să nu uităm că actuala criză reprezintă o provocare, dar și o oportunitate de a transforma economia noastră în una mai eficientă și mai durabilă”, a spus premierul Dorin Recean. 

Reprezentanții industriei au adus în discuție necesitatea subvenționării proiectelor de instalare a panourilor solare, a auditurilor energetice, dar și revizuirea taxelor vamale pentru materia primă importată. În același timp, participanții la ședință au menționat măsurile pe care le-au luat pentru economisirea energiei electrice la întreprinderile pe care le conduc, printre care instalarea senzorilor de oprire automată a luminii și înlocuirea becurilor cu cele LED. 

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!