Țara vecină, Ucraina, puternic lovită și afectată de războiul provocat de Rusia, este unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din lume. În pofida unei perioade crâncene, când infrastructura și agricultura ucrainene au fost distruse de ceea ce Moscova numește „operațiune militară specială”, Vicepreședintele Consiliului Agricol Ucrainean a declarat că exporturile de produse agricole ale Ucrainei vor totaliza aproximativ 50 de milioane de tone în acest an, dintr-o recoltă totală de 60-65 de milioane de tone. Totuși, exportul cerealelor din Ucraina nu decurge ca înainte de război, pentru a putea livra milioanele de tone de cereale, producătorii ucraineni sunt nevoiți să apeleze la ajutorul trederilor, în special din țara noastră.
Este un alt traseu de export, prin intermediul căruia producția cerealieră de origine ucraineană ajunge în Republica Moldova, fapt ce nemulțumește producătorii autohtoni, care nu reușesc să își comercializeze recolta, din cauza prețului mic, deocamdată. Pe de altă parte, președintele Asociației Exportatorilor şi Importatorilor de Produse Agricole şi Cerealiere „AGROCEREALE”, Igor Grigoriev, susține că informațiile precum că se importă masiv cereale din Ucraina sunt niște falsuri, pentru că producția ucraineană are o altă destinație decât Republica Moldova.
”Sunt niște informații aberante, distribuite în spațiul public, fără a fi verificate și pentru a crea tensiune în societate. Agenții economici din Republica Moldova, care se ocupă cu exportul cerealelor, trederii noștri, în mare parte membrii Asociației noastre, ajută producătorii agricoli din Ucraina, în această situație critică să-și vândă producția, tranzitând țara noastră în contextul regional, cauzat de acest război care încă durează. Este vorba de un tranzit internațional, tranzacțiile cu cerealele din Ucraina (porumb, grâu, floare soarelui) de fapt continuă, după ce producția ajunge în Moldova și intră într-o zonă liberă, aceasta este exportată mai departe, fie în România, Bulgaria sau Turcia. Chiar am avut o discuție cu directorul Serviciului Vamal și am solicitat printr-o scrisoare ca această marfă să aibă regim de tranzit internațional. O parte din această producție, rămâne și în Republica Moldova, ca o marjă, ca prestare de servicii, sub formă de salarii, taxe de import și export, taxele pentru procedurile vamale. Într-adevăr marfa ucraineană este mai ieftină, fapt ce ne dă peste cap prețurile la achiziții pe intern. Prețul este acum în cădere, grâul se vinde cu 4.30-4,50 lei în prezent. Dar căutăm soluții pentru a obține un preț rezonabil pentru producția producătorilor noștri. Chiar aș vrea să menționez, că zilele acestea, compania Zernoff a depus cererea de aderare la Asociație, lucru care ne bucură mult și astfel practic reprezentăm 100% din piața agrocerialieră a Republicii Moldova” a subliniat Igor Grigoriev, președintele Asociației Exportatorilor şi Importatorilor de Produse Agricole şi Cerealiere „AGROCEREALE”.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!