Știri din Moldova

Igor Grigoriev: ”Transportul naval din Moldova merită să fie relansat, va stimula economia națională”

Export cereale din Moldova - AgroExpert.md

Transportul fluvial este mai econom cu peste 50 % decât cel rutier sau cel feroviar. În cazul în care această ramură va fi relansată în Moldova, exportatorii vor avea ieșire la Marea Neagră - pe Nistru, iar pe Prut - în delta Dunării, al doilea fluviu ca mărime din Europa. Acest mijloc de transport totodată va permite să micșorăm povara drumurilor auto, pentru a nu le distruge. Despre acest lucru ne-a comunicat președintele Asociației Exportatorilor și Producătorilor de Produse Agricole și Cerealiere “Agrocereale”, Igor Grigoriev.

Asociația Exportatorilor şi Importatorilor de Produse Agricole şi Cerealiere „AGROCEREALE” este o  organizație comunitară ce reprezintă peste 70% din exportatorii producției agricole de cereale, care în mare parte sunt și producători agricoli. În prezent, membrii asociației realizează atât exporturile, cât și importurile pe cale terestră, fie cu camioanele, fie prin intermediul căii ferate. Însă există posibilitatea de a reveni și la transportarea mărfurilor pe râurile Nistru și Prut, care conform convențiilor internaționale sunt navigabile până la barajul Dubăsari și respectiv până la Ungheni.

 

”Transportul fluvial este foarte eficient din punct de vedere economic, cu o barjă de 600 de tone, noi putem să transportăm 24 de camioane mari de cereale, asta înseamnând că noi vom elibera drumurile noastre de 24 de camioane. La deschiderea acestor cheiuri temporare, vor fi create locuri noi de muncă și se va asigura facilitarea exporturilor și importurilor. Spre exemplu un chei temporar va putea deservi cel puțin patru barje de 1000 tone la exportul de cereale, costurile fiind de la 300 mii de euro barja pentru grâu, de la 600 mii de euro barja pentru floarea soarelui, iar la import, ar putea fi descărcate cel puțin patru barje de pietriș, costul uneia fiind de 25 mii de euro. Aici este important să menționăm, că agenții economici care operează așa tranzacții la export și import nu au nici un interes în presupusa contrabandă de țigări sau alte nelegiuiri, de care insistent atenționează Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal. Toate aceste date sunt un adaos considerabil la produsul intern brut și la economia națională. Luând în considerare roada bogată de cereale înregistrată în anul 2021, circa 4,5 milioane de tone de cereale, dintre care 60-70 % sunt preconizate spre export, am făcut mai multe adresări din partea Asociației referitor la deschiderea unui chei temporar în localitatea Giurgiulești, raionul Cahul pentru efectuarea serviciilor de transbordare, depozitare, prelucrare, încărcare/descărcare a produselor agricole cerealiere și oleaginoase, cât și altor mărfuri pregătite pentru export-import. De asemenea, am cerut și obținerea autorizațiilor privind desfășurarea activităților menționate de la instituțiile abilitate ale statului – MIDR, Agenția Navală, Poliția de Frontieră, Serviciul Vamal, Agenția de Mediu etc. Deoarece capacitatea portului de stat este una redusă, avem nevoie de cheiuri temporare de care se vor folosi toți agenții economici cointeresați. La acest subiect, Comisia parlamentară pentru agricultură și industria alimentară, MIDR și Agenția Navală, au organizat mai multe ședințe de lucru cu participarea reprezentanților MAIA, MAEIE, Serviciului Vamal, Poliției de Frontieră, Agenția Mediului etc., care au informat că pentru deschiderea acestui chei temporar este necesară modificarea Hotărârii de Guvern nr. 546/2019 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de amenajare și exploatare a cheiurilor temporare și edificiilor aferente pe căile navigabile interne ale Republicii Moldova, proiect perfectat încă în luna aprilie, dar care așa și nu a fost promovat și aprobat de Guvern până în prezent. Am făcut solicitare pentru a urgenta modificarea acestei Hotărâri a Guvernului, am discutat și cu Vladimir Bolea, președintele Comisiei parlamentare pentru agricultură și industria alimentară, care a menționat că este imperativ să se efectueze aceste modificări. Totodată și Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, care cunoaște situația actuală, ne-a asigurat că aceste modificări urmează să fie făcute în viitorul apropiat. Vom vedea ce se va hotărî, dar cert este că aceste măsuri constituie o prioritate pentru economia națională, transportul naval din Moldova merită să fie relansat” a menționat Igor Grigoriev.

Totodată președintele Asociației Exportatorilor și Producătorilor de Produse Agricole și Cerealiere “Agrocereale” a declarat că în prezent transportarea mărfurilor se efectuează pe calea ferată, în special, însă și acolo există probleme care necesită soluționare urgentă.

”Noi reușim deocamdată să facem față cerințelor și clauzelor contractelor semnate cu traiderii internaționali datorită colaborării cu directorul Căii Ferate din Moldova, Oleg Tofilat și echipei sale. Am dublat volumele de cereale transportate prin Calea Ferată, însă parcul de vagoane este învechit, din păcate și din discuțiile avute cu directorul Căii ferate, Oleg Tofilat, dacă în curând nu va exista suportul guvernului pentru a înlocui locomotivele magistrale, vor apărea probleme serioase. De asemenea, mai bine de 40 de ani nu au fost reabilitate magistralele care duc spre sud, prin urmare pe lângă solicitarea de a dechide cheiul de la Giugiulești, am cerut și urgentarea finalizării construcției drumului M3 Chișinău-Giurgiulești, deoarece toată logistica de export se face anume prin sudul Republicii Moldova, prin punctele de trecere Giurgiulești-Reni și Giurgiulești-Galați. Este necesară modernizarea acestor puncte de trecere a frontierei pentru a mări capacitatea de trecere a transportului de marfă. Totodată, trebuie de modernizat infrastructura porțiunii de drum 0,5 km între punctele de trecere Giurgiulești-Reni și Giurgiulești-Galați și crearea infrastructurii de parcări pentru autocamione, care așteaptă intrarea în punctele de frontieră, cât și alte necesități de infrastructură. Aceste lucrări urmează a fi demarate în regim de urgență, iar finalizarea lor să fie nu mai târziu de lunile mai-iunie, când exporturile de cereale ating cote înalte” a subliniat Igor Grigoriev.

O altă solicitare prioritară pentru membrii Asociației Exportatorilor și Producătorilor de Produse Agricole și Cerealiere “Agrocereale” este legată de un proiect interstatal Ucraina-Moldova privind exploatarea portului Reni.

”O durere aparte pentru noi îl reprezintă portul Reni, care se află la 7 km de punctul de trecere a frontierei moldo-ucrainene Giurgiulești-Reni și care activează în mărime de 90% datorită exportatorilor noștri de cereale. Acest port este amplasat pe o suprafață de aproape 100 ha, care este pe Dunăre. Anterior, acest port era poarta URSS în Europa pe Dunăre și era în primele 6 porturi cele mai mari ale URSS. La mijlocul anilor `90 au fost discuții de a fi transmis Republicii Moldova în folosință sau arendă pe 49 ani, dar autoritățile de atunci din varii motive nu au dus până la capăt acest proiect de importanță națională. Credem că este necesar să revenim la acest subiect și să propunem părții ucrainene crearea unei zone economice libere în raza acestui port cu atragerea investițiilor private în bază de parteneriate publice-private. Totodată, credem că este necesar de inițiat discuții interstatale cu partea ucraineană privind revitalizarea sud-estului regiunii Odessa (Izmail-Belgorod-Dnestrovsc) în comun cu zona de sud și sud-vest a Republicii Moldova prin crearea unei zone de liberă circulație a mărfurilor, dar și a cetățenilor etc., un fel de zonă interstatală cu statut economic preferențial. În acest context, este necesar să intensificăm relațiile diplomației noastre economice atât cu Ucraina, cât și cu România, dar și cu Uniunea Europenă, pentru a identifica resursele necesare pentru curățarea albiilor acestor râuri, ca ele în realitate să redevină navigabile” a mai adăugat Igor Grigoriev, președintele Asociației Exportatorilor și Producătorilor de Produse Agricole și Cerealiere “Agrocereale”.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!