Știri din Moldova

În 2020, Moldova a înregistrat cea mai mare creștere reală a salariilor din ultimii 15 ani

Salariile au fost mai mari pe timp de pandemie. Cel puțin asta arată ultimele date ale Biroului Național de Statistică în 2020 salariul mediu brut a ajuns la 8.107,5 lei / lunar în valori nominale. Potrivit expertului economic, Veaceslav Ioniță, dacă să ținem cont că în 2020 am avut cel mai scăzut nivel al inflației de la independență încoace, atunci salariul în valori reale a crescut anul trecut cu 11,6%, cel mai mare nivel din ultimii 15 ani. O creștere mai mare a fost înregistrată în 2006, când salariul mediu lunar în valori reale a crescut cu 14,2%.

”Pentru a înțelege mai bine evoluția salariului în Moldova, am transformat salariile plătite în ultimii 100 de ani, în Lei la valoarea leului din 2020. Trebuie să ținem cont că până în anii 1950 numărul salariaților din Moldova era foarte mic, totul se baza pe economia naturală, iar salariile reprezentau o contă nesemnificativă în veniturile totale ale populației. În perioada sovietică, salariul maxim a fost atins în 1982, apoi el a continuat să crească, însă în valori reale el înregistra deja o scădere ușoară, care s-a accelerat după 1985. Această scădere ascunsă a valorii reale a salariului în ultimii ani a URSS economiștii au mai numit-o ”inflația ascunsă” provocată de deficitul de mărfuri din magazine” a explicat Ioniță.

La momentul obținerii independenței salariul mediu în Moldova constituia 1.839 lei/lunar la valoarea leului de azi, puțin peste salariul din 1945. Aici trebuie să facem o remarcă: bunăstarea oamenilor nu este determinată doar de mărimea salariului. Chiar dacă în 1993 salariul a coborât la 1.454 lei/lunar, totuși oamenii aveau case, obiecte de uz casnic, îmbrăcăminte, existau drumuri publice, sistemul de utilități publice funcționa bine. Puterea lor de cumpărarea a scăzut enorm, dar bunăstarea nu, deoarece ei aveau acces la utilități publice și bunuri persoanele incomparabil mai mult decât în perioadele precedente.

Potrivit opiniei expertului economic, Veaceslav Ioniță, ultimii 20 de ani au fost anii cu cele mai mari creșteri reale ale salariului din istoria Moldovei. Cea mai proastă perioadă a fost fără îndoială 1985-1995, când în doar 10 ani salariul real al moldovenilor a scăzut de 3,3 ori. Tot în 10 ani în perioada 2001-2010 salariu real a crescut tot de 3 ori.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram!

Sursă: ionita.md

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!