Prețuri și Tendințe

În mai, costurile au crescut. Ce produse s-au scumpit cel mai mult

Author: AgroExpert
În mai, costurile au crescut - agroexpert.md

Prețurile medii de consum în mai au crescut cu circa 0,2% față de luna aprilie. Totodată, costurile s-au majorat cu circa 4% comparativ cu luna decembrie 2023 și cu peste 3% față de luna mai 2023. Despre aceasta a precizat Biroul Național de Statistică (BNS). 

Creșterea prețurilor medii de consum a fost determinată de majorarea prețurilor la:

  • produsele alimentare;
  • mărfurile nealimentare;

Din produsele alimentare, majorări mai accentuate ale prețurilor medii de consum au fost marcate la fructe – cu circa 10%. Totodată, în perioada de analiză au fost înregistrate diminuări de preț la ouă de găină – cu peste 5%, legume – cu aproximativ 3 % și ulei vegetal – cu 0,4%.

Potrivit BNS, la mărfurile nealimentare, au crescut prețurile medii de consum la încălțăminte, confecții și medicamente, în timp ce prețurile medii de consum la carburanți s-au diminuat – cu aproximativ 3%.

Prețurile medii de consum în luna mai 2024, comparativ cu luna mai 2023 au crescut cu peste 3% la produse alimentare și mărfuri nealimentare și cu aproape 8% la serviciile prestate populației.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!