În Republica Moldova va fi instituită Ziua Națională a Albinei. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat în Parlament de deputatul PAS, Gheroghe Ichim. Sărbătoarea va fi marcată anual pe 20 mai.
„În Republica Moldova cultura creșterii albinelor, inclusiv producerea și procesarea mierii de albine și produselor apicole, constituie una din activitățile economice cu rezonanță străveche de-a lungul anilor. Propunerea de instituire a sărbătorii menționate, vine inclusiv ca urmare a solicitărilor insistente, parvenite din partea apicultorilor din cadrul Asociației Naționale a Apicultorilor din Republica Moldova, cu scopul de mediatizare sistematică a activității apicole către societatea civilă și promovare constantă a consumului de miere și produse apicole de către populația țării și industria alimentară”, se arată în proiectul de lege.
Potrivit autorului, creșterea albinelor și producerea mierii reprezintă o îndeletnicire tradițională în majoritatea covârșitoare a localităților din Republica Moldova, care istoric s-a conturat ca o importantă activitate economică complementară din domeniul agricol, în vederea obținerii unui produs alimentar natural și ecologic, cu o valoare energetică înaltă.
Citește și: Ziua mondială a albinelor: Câte familii de albine sunt în R. Moldova
„Promovarea sporirii consumului de miere de albine și a produselor apicole va contribui în timp la fortificarea sănătății populației țării, creșterea pieței de desfacere a mierii de albine și produselor apicole, inclusiv și prin apariția noilor oportunități de colaborare internațională între agenții economici din Republica Moldova și alte țări, care va servi drept platformă și imbold pentru implementarea celor mai avansate tehnologii şi bune practici de creștere a albinelor, producere a mierii și produselor apicole autohtone, și care nu în ultimul rând, va aduce surse financiare suplimentare în bugetul de stat și plus valoare la dezvoltarea social-economică a țării”, se mai menționează în proiect.
Astfel, instituirea la nivel național a sărbătorii „Ziua Națională a Albinei” va contribui incontestabil la prezentarea Republicii Moldova ca unul din puținele state europene cu o pondere importantă la nivel internațional, în ceea ce privește producerea și procesarea mierii de albine, inclusiv a produselor apicole care va duce la creșterea consumului de miere de albine.
Proiectul de lege va fi supus dezbaterii și votului în Parlament.
Potrivit datelor prezentate de ANSA, în Republica Moldova sunt 9.421 de apicultori autorizați (care dețin Pașaport al stupinei). Dintre aceștia, 3.319 dețin formă juridică de activitate.