Sectorul horticol din Republica Moldova ar avea nevoie anual de circa 153 mii de muncitori zilieri pentru efectuarea lucrărilor tehnologice, conform unui studiu privind magnitudinea lipsei de forță de muncă în mai multe sectoare agricole, realizat de proiectul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) Agricultura Performantă în Moldova.
„Deoarece agricultura este domeniul care implică un număr semnificativ de persoane ocupate în câmpul muncii, proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova a încercat să determine care activități agricole sau operațiuni tehnologice sunt cele mai solicitante în sectorul de producere a fructelor, strugurilor și baciferilor. Totodată, în cadrul studiului a fost făcută o prognoză privind numărul de muncitori care ar trebui angajați oficial pentru a acoperi lipsa acută a forței de muncă”, au explicat surse din cadrul proiectului.
Potrivit estimărilor din studiu, necesarul de muncitori zilieri pentru sectoarele de fructe, bacifere și struguri de masă constituie 7,991.2 mii om/zile. Totodată, cele mai solicitante luni ale anului sunt iunie – septembrie, când sunt desfășurate activități de recoltare a fructelor și strugurilor. Domeniul de producere a fructelor are nevoie de cei mai mulți zilieri. Cele mai solicitante activități sau operațiuni tehnologice pentru sectorul de fructe sunt recoltarea, care necesită 25,5% din totalul de muncitori, și tăierea în uscat, pentru care ar fi necesar de implicat 22,8% din totalul de muncitori.
Studiul mai arată, de asemenea, că pentru salarizarea muncitorilor implicați în activități ziliere în sectoarele de producere a fructelor, strugurilor și baciferilor ar fi necesar un fond de salarizare de circa 2,2 milioane de lei. Suma respectivă a fost calculată reieșind din sumele achitate în prezent de producători pentru lucrările zilierilor, care variază de la 200 la 350 de lei per zi în funcție de zonele de dezvoltare ale țării.
„În prezent, forța de muncă ocupată în agricultură nu este suficientă pentru a acoperi necesarul de brațe de muncă, calificate sau necalificatei, inclusiv zilieri. Potrivit datelor Inspectoratului de Stat al Muncii, pe parcursul anului 2019 au fost înregistrați și raportați 19,428 zilieri, ceea ce ar constitui doar 12,7% din necesarul anual estimat de forță de muncă pentru sectorul horticol”, susţine sursa citată.
Deși în Republica Moldova a intrat în vigoare acum doi ani Legea privind exercitarea unor activități necalificate cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, aceasta nu motivează muncitorii necalificați să se angajeze, iar procedurile de evidență și raportare sunt complicate atât pentru producători, cât și pentru zilieri.
Potrivit Proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova, concluziile studiului vor fi utilizate la identificarea unor soluții de a simplifica procedurile de angajare a zilierilor, precum și de a motiva muncitorii necalificați să își oficializeze activitatea și veniturile.