Prima ședință a Comisiei privind constatarea incapacității de plată a fermierilor, a avut loc la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA). Potrivit datelor, în prezent, circa 100 de producători au declarat că se află în dificultate financiară, iar suma totală a creditelor accesate de aceștia se ridică la peste 500 de milioane de lei.
În anul 2023, suma creditelor acordate sectorului agricol de către băncile comerciale din țara noastră a constituit 5,3 miliarde de lei, fiind finanțate peste 5.260 de companii agricole și agricultori. Pentru comparație, în anul 2022, sectorul agricol a accesat credite în valoare de 5,1 miliarde de lei, se arată în comunicatul emis de MAIA.
La moment, circa 233 de fermieri se confruntă cu întârzieri de plată mai mari de 30 de zile iar alți 135 de agricultori sunt restanțieri de peste 90 de zile la plata creditelor. Aceste cifre sunt în creștere comparativ cu anul 2022, când erau 203 de agricultori cu restanțe mai mari de 30 de zile și alți 124 cu întârzieri mai mult de 90 de zile. De asemenea, instanța de insolvență a comunicat că în anul curent, au intrat în insolvabilitate 29 de companii agricole, cu 10 mai mult decât anul trecut.
Membrii Comisiei s-au consultat asupra soluției de restructurare accelerate a afacerii, ca fiind una optimă pentru ca agricultorii să-și poată redresa activitatea.
Citește și: Fermierii întârzie să achite creditele. Asociația Băncilor: „Căutăm soluții”
Aceasta ar presupune elaborarea, negocierea și aprobarea de creditori a unui plan de restructurare, care urmează a fi implementat pentru eliminarea oricăror disfuncționalități din cadrul afacerii agricole, având drept scop revitalizarea afacerii.
Totodată, s-a agreat faptul că este necesar de colectat date suplimentare, pentru a găsi soluții pentru mai multe categorii de producători. În următoarea perioadă, va fi inițiată o amplă campanie de informare privind procedura de obținere de către agricultori a Avizului ce atestă impedimentul justificator intervenit in relațiile între agenții economici din domeniul agrar.
Astfel, persoanele care au fost afectate de secetă în acest an și dețin acte confirmative, se pot adresa la Camera de Comerț si Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), document ce permite scutirea de răspundere pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale.
Activitatea Comisiei va fi desfășurată și în continuare, astfel încât să fie posibilă identificarea soluțiilor viabile pentru fermierii aflați în dificultate.
Te-ar putea interesa și: Protestul agricultorilor se amână. Tehnica agricolă pleacă din capitală
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!