Pe 22 iunie, sute de hectare din raionul Taraclia și Comrat au fost invadate de lăcuste. Tot în aceeași zi, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a luat decizia de alocare a mijloacelor financiare în vederea localizării și nimicirii focarelor de lăcuste.
„Pe teritoriul Republicii Moldova, în localitățile Cairaclia, raionul Taraclia, pe o suprafață de circa 600 de hectare și Copceac, raionul Ceadîr-Lunga, UTA Găgăuzia, pe o suprafață de circa 650 de hectare, au fost depistate două focare de lăcuste pe suprafețele de pășune, plante acvatice și fâșii forestiere”, informează reprezentanții ANSA.
În aceeași zi, de către administrațiile publice locale în comun cu reprezentanții ANSA au fost convocate Comisiile pentru Situații Excepționale, care au luat decizia de alocare a mijloacelor financiare în vederea localizării și nimicirii focarelor de lăcuste.
„La moment au fost contractate companii specializate, dotate cu utilaj necesar (stropitori, drone), care, sub supravegherea inspectorilor ANSA, au tratat deja în ambele localități circa 550 de hectare”, precizează aceștia.
Inspectorii fitosanitari se află la fața locului și monitorizează aplicarea în continuare a tratărilor în scopul neadmiterii răspândirii dăunătorului pe alte suprafețe.
Citește și: Focar de lăcuste în Taraclia și Comrat: Recomandări pentru agricultori