Reportaj

Ion Tulei: ”Roada de mere este calitativă, dar cantitativ mai mică decât anul trecut”

Ion Tulei din satul Olăneşti, raionul Ştefan Vodă, unul dintre cei mai cunoscuți producători și exportatori de fructe din Moldova, care gestionează o suprafața de 130 ha dintre care 60 ha sunt cultivate cu mere, ne-a comunicat că în acest an cea mai bună roadă pare a fi anume cea de mere. La celelalte fructe, producătorul a suportat pierderi mari, din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Recoltarea merelor s-a început mai tardiv, dar este în plină desfășurare, iar producătorul și-a făcut o estimare prealabilă a roadei din acest an.

”Avem o roadă calitativă, un detaliu destul de important pentru noi, dar cantitativ mai mică decât anul trecut. De fapt, multe livezi nu au fost îngrijite la timp, iar condițiile meteo au favorizat dezvoltarea bolilor și astfel roada anului 2021 nu va fi chiar așa cum se aștepta. Iar pentru export pot să vă spun că nici nu poate fi vorba dacă nu s-au aplicat tehnologii moderne de întreținere a livezilor și prin urmare producătorii respectivi vor fi nevoiți să livreze merele la fabricile de procesare. Noi încercăm anual să avem 95 % marfă pentru export sau pentru comercializarea în lanțurile de magazine locale, adică merele să fie de calitate înaltă. Oricum 100% nu vor reuși să obținem în acest an, vom avea sub 5% din recolta de mere pe care le vom trimite la procesare, dar în rest le vom depozita în frigidere și vom pregăti fructele pentru export. Anul trecut am avut în jur de 2000 de tone, dintre care am exportat circa 9-10%, restul am comercializat pe piața locală. Anul acest vom vedea care va fi situația când vom avea toată recolta depozitată în frigidere” ne-a explicat Ion Tulei.

Pentru a atinge această performanță, producătorul participă la numeroase intruiri în domeniu, pentru a afla despre tehnologiile moderne, dar și pentru a selecta cele mai profitabile soiuri de fructe.

”Noi periodic defrișăm livezile și replantăm alte soiuri de fructe decât am avut inițial. Practic anual renunțăm la unele soiuri și alegem alte noi. Din 2009 am tot replantat soiurile care am înțeles că nu sunt competitive, bineînțeles suntem în pas cu tehnologiile și tratamentele necesare de aplicat la fiecare etapă de dezvoltare a livezilor. Vă spuneam că roada din acest an va fi mai redusă la cantitate, căci seceta de anul trecut a afectat rezervele pomilor și s-a observat o recoltă mai mică, în schimb am avut grijă să aplicăm tratamentele potrivite și vom avea o calitate superioară, prin urmare vom avea mai puțină cantitate pentru procesare, dar o cantitate suficientă pentru comercializare. Le vom depozita în frigidere și în lunile decembrie-ianuarie când vom avea prețuri bune” a subliniat Ion Tulei.

Dacă merele sunt exportate de regulă în Rusia, prunele producătorului de la Olănești au ajuns și-n țările Uniunii Europene.

”Merele noaastre pleacă în special în Rusia, însă prunele au ajuns în Germania, și-n Franța, există anumiți agenți economici interesați și din Olanda, Polonia, Austria. Vom ști mai precis când vom demara livrarea fructelor, cred că în decurs de 10 zile vom începe vânzările prunelor. Noi am recoltat 160 tone de prune, însă în general în toată țara prunele au crăpat de la ploile din abundență în perioada de coacere a fructelor. În plus, tot din cauza condițiilor meteo, polenizarea a fost dificilă, noi am pierdut circa 40-50 % din roada de prune în acest an. Iar dacă să menționez și despre recolta de cireșe în acest an, pot să vă zic că am pierdut 90% din roadă. Destul de rea este situația și în viile noastre, strugurii au fost afectați de temperaturile scăzute și polenizarea slabă a dezavantajat dezvoltarea lor firească. Ulterior ploile au împiedicat accesul în vii pentru tratamentele indicate și prin urmare, recolta de struguri cred că va fi cea mai mică pe care am avut-o vreodată” a menționat producătorul de la Ștefan Vodă, Ion Tulei.

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!