Știri din Moldova

Ioniță a enumerat trei factori care au dus la scumpirea produselor petroliere

Anul 2021 a venit cu scumpiri în serie a prețurilor la produsele petroliere, fapt care deloc nu bucură pe nimeni. Săptămâna aceasta a avut loc a treia scumpire din luna februarie, care a stârnit un val de nemulțumiri din partea consumatorilor, care solicită reducerea prețurilor.

Expertul economic  Veaceslav Ioniță a încercat să ofere o explicație, dar din motiv că ANRE publică datele de pe piața produselor petroliere cu o întârziere de până la 5 luni de zile, acesta a operat cu prețuri estimative.

”În decembrie prețul mediu de comercializare a Benzinei 95 a fost estimativ la nivel de 15,3 Lei/litru, cea ce înseamnă un preț mediu la pompă de circa 15,7 lei/litru. În luna februarie estimăm că prețul mediu de comercializare va fi cu minim 2,1 lei/litru mai mult și va constitui circa 17,4 lei/litru, cea ce înseamnă un preț mediu la pompă de circa 17,9 Lei/litru. Prețul mediu de comercializare este aproximativ cu 2,5% mai mic decât prețul mediu de la pompă. Aceasta se explică prin faptul că companiile petroliere o parte importantă de produse petroliere le vând prin contracte pe termen lung, unde prețul unui litru de benzină sau motorină este mult mai mic decât cel de la pompă” a explicat Ioniță.

Creșterea din ultimile două luni a prețului la benzina 95 cu cel puțin 2,1 lei/litru se datorează la 3 factori de bază.

Creșterea prețului la petrol pe piețele internaționale (+1,2 lei/litru).

În această perioadă prețul la petrol v-a crește cu minim 22% de la 50 USD/barrel în decembrie 2020 la cel puțin 61 USD/barrel în februarie 2021. drept consecință au crescut și prețurile de import a produselor petroliere. Acest factor a contribuit cu 1,2 lei/litru creșterea prețului mediu de comercializare.

Creșterea Accizelor la Benzină (+0,48 lei/litru). 

În 2021 Guvernul a decis să majoreze în continuare acciza la Benzină și restul produselor petroliere. Astfel acciza la Benzină a crescut de la 4,47 lei/litru în 2020 la 4,87 lei/litru în 2021. Să nu uităm că la acciză se mai aplică și TVA de 20% cea ce înseamnă că impozitele în acest an au crescut cu 0,48 lei/litru, cea ce a dus evident la creșterea prețului la Benzină cu 48 bănuți.

Deprecierea valutei naționale (+0,15 lei/litru). 

De la începutul anului Leul moldovenesc s-a depreciat cu 1,75% față de dolarul american. Astfel la început de an leul era 17,2 Lei/USD, iar la sfârșit de februarie cursul valutar a ajuns la 17,5 lei/USD. Această depreciere ușoară a leului moldovenesc față de USD a contribuit cu 15 bani la scumpirea benzinei.

Toți acești factori enumerați mai sus au contribuit cu 1,83 lei/litru la scumpirea benzinei în luna februarie 2021 față de luna decembrie 2020. Este foarte ușor de observat că adaosul comercial aplicat de companiile petroliere a scăzut brusc, odată cu scumpirea petrolului pe piețele internaționale. De fapt companiile petroliere în perioada de creștere a prețurilor preferă să aplice un adaos comercial minim” explică expertul Ioniță.

”Am spus-o de multe ori și o voi repeta mereu, cele mai mari adausuri comerciale companiile petroliere aplică atunci când prețurile scad pe piețele internaționale, iar la noi nu scad suficient de mult. Atunci ei trebuie trași de mânecă, dar nu acum. Cel mai mare adaos comercial la benzină a fost aplicat în luna aprilie 5,71 lei/litru sau cu 3 lei/litru mai mult decât media din ultimii ani. Dar atunci noi nu observam nimic, deoarece ne bucuram de o mică scădere a prețurilor” a coinchis Veaceslav Ioniță.

️Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram!

Sursă: ionita.md

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!