Știri din Moldova

Iurie Fală: "Suntem la un punct de cotitură când trebuie să regândim strategiile de activitate"

Expert: Iurie Fală
Iurie Fala - AgroExpert.md

Despre situația pe piața fructelor din Republica Moldova, noile oportunități de export și necesitatea regândirii strategiilor de activitate vorbește Iurie Fală, Director executiv al Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Fructe "Moldova Fruct".

Cum caracterizați situația exportului de mere la moment ? Ce cantități de mere și unde au reușit să fie comercializate în această perioadă?

În prezent exporturile de mere din stocurile recoltei 2021 sunt comercializate pe diferite căi. Astfel, pe parcursul lunii martie au fost exportate peste 11 mii tone de mere, dintre care circa 50 la sută au fost livrate pe piețe noi decât piața Federației Ruse. Moldova Fruct împreună cu membrii săi au identificat noi căi de acces către piețele pe care exportam anterior. Dacă vorbim despre Orientul Mijlociu, odată ce s-a închis portul din Odessa, s-a găsit o cale alternativă prin portul din Constanța (România), iar companiile care aveau contracte expediază marfa prin acest port. În ultimele săptămâni se observă o înviorare și o creștere a interesului mai multor producători să exporte pe această cale către țările din Orientul Mijlociu și țări, precum ar fi Libia, din Africa de Nord.

Continuă exporturile și pe piața tradițională, cu toate că la început au fost anumite dificultăți pentru că nu era clară situația căilor rutiere de acces și modalitățile de plată. Astăzi, merele exportate spre Federația Rusă, Belarus sau Kazahstan parcurg ruta: România-Ungaria-Slovacia-Polonia-Belarus sau prin țările Baltice. Odată cu creșterea duratei tranzitului au crescut de circa 2,5 ori și costurile de transport . Cerere există și suntem contactați pentru efectuarea livrărilor nu doar pe piețele tradiționale, dar și destinații mai îndepărtate. Vreau să apreciez mobilizarea de care au dat dovadă misiunile noastre diplomatice în multe țări, care ne-au oferit contacte ale potențialilor clienți, cu care se inițiază negocieri și oferte de fructe din stocurile curente și sperăm să lucrăm din sezonul următor.

Avem o situație fără precedent cu un conflict militar la graniță și practic blocarea exporturilor la frontiera de est a țării. Ne-am mobilizat la maxim și am găsit mai multe soluții. Mai sunt anumite lucruri care trebuie soluționate pentru că vine un nou sezon și mă refer aici la procesele logistice. Avem promisiunea că autoritățile statului se vor implica pentru a crea cadrul logistic necesar ca să fim pregătiți de sezonul următor.

Cum a încercat asociația să găsească soluții pentru problemele pomicultorilor?

În această perioadă am fost în contact și discuții permanente cu membrii noștri, instituțiile statului și partenerii de dezvoltare. Considerăm că, orice business într-o țară în dezvoltare are nevoie de suport din partea statului. Noi am înaintat guvernului și altor instituții abilitate ale statului un șir de scrisori cu probleme și soluții, am avut întâlniri și discuții. Recent, am avut o întâlnire cu Primul-ministru și Ministrul agriculturii. Am solicitat măsuri urgente de suport a producătorilor, dar și măsuri pe termen lung. Acum, este necesar în regim prioritar, de a compensa costurile legate de scumpirea logisticii la exportul stocurilor existente de mere pe piețe alternative dar și pentru merele livrate la procesare. Am solicitat ca statul să-susțină producătorii agricoli conform practicilor din țările UE, să acorde suport la procurarea îngrășămintelor și produselor de uz fitosanitar, să relaxeze regimul de impozitare, să reeșaloneze plățile pentru impozitul pe venit pentru 2022 pentru a evita decapitalizarea sectorului, oferind agricultorilor resurse suficiente pentru cheltuieli operaționale și pregătirea de noul sezon. Totodată, am solicitat urgentarea plăților restante la subvențiile pentru anul trecut, asigurarea logisticii și accelerarea plății subvențiilor pentru investițiile planificate pentru anul curent.

Am adus la cunoștința autorităților că avem nevoie de coridoare verzi pentru fluidizarea fluxului de mărfuri, la frontiera cu România. Guvernul trebuie să negocieze cu țările partenere, pe care le traversăm pentru a asigura transportatorii cu autorizări suficiente de transport pentru tranzitul acestor țări, deoarece la moment insuficiența lor creează blocaje majore la transportul de mărfuri.

Vorbim aici și despre negocierea cu UE majorarea sau chiar excluderea contingentelor tarifare a cotelor de export pentru prune, struguri, cireșe, pentru că volumul exportat de regulă în est vom încercă să-l direcționăm către alte piețe , însă căile logistice trec prin UE. Am prezentat o listă întreagă de necesități pe care le are sectorul la moment și este de datoria statului să găsească cele mai optime soluții pentru a nu admite decapitalizarea și falimentarea producătorilor.

De asemenea, suntem în dialog permanent cu partenerii de dezvoltare, care ne asistă la diversificarea pieței și promovarea fructelor moldovenești pe noile piețe. Expertiza și suportul lor este decisiv, deoarece statul în prezent nu poate să acorde resurse suficiente pentru programe de promovare a exportului de produse agroalimentare. Însă guvernul trebuie să negocieze cu partenerii suportul pentru aceste priorități. Împreună cu proiectul Agricultura Performantă în Moldova, finanțat de USAID, vom depune depunem eforturi îndreptate spre inițierea exporturilor pe piața Indiei cu merele moldovenești, să ne extindem și cu fructele sâmburoase în țările din Europa de Vest și Țările Scandinave.

La moment, încercăm să facilităm relațiile comerciale dintre exportatorii din R. Moldova și potențiali clienți de pe piețe țintă pentru fiecare categorie de fructe. Totodată, analizăm și studiem cerințele lor specifice de calitate, cerințele față de ambalaj, îi ajutăm pe exportatorii din Moldova să pregătească corect oferta comercială, participăm împreună la expoziții internaționale unde promovăm fructele noastre. Avem planificată anul acesta participarea la 5 expoziții, dar și misiuni comerciale pentru sezonul următor Pentru ca să vedem potențialul pieței de mere în țările din Orientul Mijlociu, Africa de Nord și India.

Care sunt șansele ca producătorii să vândă în acest an merele depozitate?

Este greu de estimat. Cert este că soiurile solicitate pe piață o să își găsească consumatorii în pofida tuturor greutăților, pentru că, mai devreme sau mai târziu, trebuie să le depășim împreună. Producătorii de fructe, în special cei de mere, nu sunt integrați în lanțurile de aprovizionare, nu cunosc care trebuie să fie clientul lor și, astfel, să aibă o previzibilitate. Între timp, trebuie să învățăm să pregătim loturi omogene de fructe, să respectăm graficele de livrare, să ne asumăm anumite angajamente.

Care sunt perspectivele producătorilor care au livezi clasice și soiuri mai puțin solicitate?

În structura livezilor de măr pe care o avem de 52-53 mii hectare, doar 12 mii de hectare de livezi sunt super-intensive, livezi în care poți controla factorii de producere, de a planifica calitatea și cantitatea recoltei. Este un moment de gândit și de analizat pentru fiecare producător. Nu exclud faptul că, sunt livezi clasice cu soiuri de perspectivă, ele se vor bucura de cerere, dar în cazul livezilor cu soiuri Idared, Simirenco și altele, care nu mai fac față cerințelor, decizia trebuie să aparțină producătorului. Există diverse modele de tranziție, de conversie a acestor livezi în agricultura organică, dar ele nu mai fac față volumului de investiții necesare pentru a asigura calitatea pentru că s-au scumpit foarte mult mijloacele de producție, costul forței de muncă, produsele petroliere. Trebuie să fie o decizie chibzuită. Pentru viitor le vedem treptat replantate cu specii noi: cais, prun, cireș. Este un punct de cotitură pe care trebuie să îl conștientizăm și din aceste greutăți să ieșim mai puternici și mai bine pregătiți pentru cerințele pieței.

Încurajați pentru viitor investițiile în sectorul de producere a merelor?

Încurajăm investițiile în sectorul de producere a merelor și suntem gata să îi ajutăm pe producătorii de fructe. Suntem în momentul de regândire a strategiilor de lucru, a politicii de preț, a sortimentului de soiuri care să fie în legătură strânsă cu solicitările de pe piață. Este timpul ca producătorii să fie mai bine integrați în lanțul de comerț, aceasta le va permite să obțină cele mai bune rezultate. Este momentul să luăm creionul în mână, să calculăm eficiența și resursele, să cunoaștem care sunt cerințele pieței, să ne informăm și atunci când facem investiții să ne documentăm până la cele mai mici detalii. Moldova Fruct este gata să împărtășească experiența acumulată cu actualii și viitorii membri, interesați să producă profesionist fructe. Ar fi binevenit ca un producător începător, înainte de a lua anumite decizii, să vină să se consulte, să îl punem în contact cu cei mai buni specialiști, să fie informat care sunt soiurile de perspectivă, să le recomandăm producători de material săditor ca să obțină rezultate.

Viitor pentru sectorul de producere a fructelor în Moldova există, pentru că noi avem tradiții de veacuri de a produce fructe pe acest pământ.

Care sunt aspectele pe care trebuie să pună accent producătorii pentru sezonul următor?

Pentru noul sezon producătorii trebuie să fie pregătiți și bine dotați ca să poată face față cerințelor, pe care le solicită comercianții, să fie asigurați cu ambalajul necesar, să aplice tehnici corecte de gestionare a produselor de uz fitosanitar. Să nu uităm că cele circa 300 mii tone de fructe pe care le importa anterior Federația Rusă, Ucraina și Belarus nu vor fi asimilate în totalitate, respectiv, o parte din acest volum va fi exportat pe piețe noi unde avem o concurență mare. De aceea, trebuie să înțelegem cum ne plasăm mai avantajos față de concurenții noștri. Sortimentul de ambalaje, pe care noi îl avem pentru toate tipurile de fructe, nu este diversificat. În acest sens, vom lucra cu membrii asociației pentru a-i informa de unde să se aprovizioneze. Îi îndemnăm pe toți producătorii să se certifice cu GLOBALG.A.P. și GRASP, standarde minime fără de care nu poți începe negocierile cu rețelele moderne de comerț. Este o investiție nu doar pentru a vinde în rețele, dar și pentru a spori eficiența întreprinderii, pentru că certificarea disciplinează în primul rând producătorul careînvață să aplice bunele practici agricole.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!