Advertoriale

KWS a prezentat noul portofoliu de hibrizi, marcând 170 de ani de activitate

Author: Ilinca Fiodorov

Compania KWS a organizat un eveniment dedicat fermierilor, cu prilejul împlinirii a 170 de ani de activitate și inovare. În cadrul întâlnirii au fost prezentate progrese genetice și hibrizi noi din culturile de porumb, floarea-soarelui și rapiță. Reprezentanții companiei au vorbit desprei poziționarea noilor produse în fermă, în contextul provocărilor climatice și tehnologice.

Un punct central al prezentării l-a constituit noua generație de hibrizi de porumb, concepută pentru a oferi stabilitate și performanță în condiții de stres hidric și temperaturi ridicate. Reprezentanții companiei au evidențiat faptul că genetica este orientată către siguranța producției și constanța rezultatelor de la un an la altul.

În ceea ce privește floarea-soarelui, au fost prezentate etapele procesului de cercetare și criteriile de selecție utilizate în dezvoltarea hibrizilor. Accentul a fost pus pe testările multilocale, adaptabilitatea la diferite condiții pedoclimatice și pe parametrii de productivitate care determină includerea unui hibrid în portofoliul comercial.

Octavian Boubătrân, Country Manager Moldova, a declarat că evenimentul a fost conceput ca un prilej de a evidenția atât aniversarea companiei, cât și progresele genetice reflectate în portofoliul actual.

Împreună cu echipa KWS Moldova am considerat că împlinirea a 170 de ani de activitate și inovare reprezintă un moment important pentru companie și pentru partenerii noștri. În același timp, ne-am dorit să punem în prim-plan progresul genetic realizat în ultimii ani. Vorbim despre rezultate concrete în cultura porumbului, a florii-soarelui și a rapiței. Aceste progrese se regăsesc în noile produse pe care le-am inclus în portofoliu. Pentru noi este esențial ca fermierii să înțeleagă cum pot valorifica aceste inovații în propriile exploatații. Evenimentul a fost gândit ca un spațiu de dialog și informare. Le mulțumesc colegilor din România și fermierilor care au fost prezenți și care au contribuit la schimbul de experiență.”

George Mușat, Ameliorator Porumb FAO 300-400 Europa de Sud-Est, a prezentat direcțiile de ameliorare și noile lansări din gama de hibrizi, subliniind importanța stabilității și adaptabilității în actualul context climatic.

În condițiile schimbărilor climatice, stabilitatea producției devine un criteriu fundamental. Ne concentrăm pe dezvoltarea unor hibrizi care combină stabilitatea cu adaptabilitatea, astfel încât să ofere rezultate constante în condiții variabile. Această abordare asigură continuitate în business și oferă fermierilor siguranță în fermă. În portofoliul actual se regăsesc hibrizi de nouă generație, precum KWS OLTENIO și KWS LEMONDO, lansat în acest an. De asemenea, KWS HYPOLITO rămâne un reper pentru performanță în condiții optime de tehnologie. În ultimii ani au fost introduși succesiv mai mulți hibrizi – KWS RICARDO, KWS ADONISIO, KWS HYPOLITO, KWS OLTENIO și KWS LEMONDO – fiecare cu o poziționare distinctă. KWS HYPOLITO este al doilea cel mai vândut hibrid KWS la nivel global, iar KWS OLTENIO a intrat rapid în topul vânzărilor. Recomandăm utilizarea a minimum doi hibrizi în cadrul unei ferme, chiar și pe suprafețe reduse, pentru a reduce riscurile generate de condițiile imprevizibile. Portofoliul actual reflectă efortul continuu de inovare și adaptare la cerințele pieței.”

Tomel Petrache, Dezvoltare Produs şi Agroservice România, a subliniat diversitatea portofoliului și rolul inovației în relația cu fermierii, menționând extinderea gamei de specii și adaptarea produselor la cerințele pedoclimatice din regiune.

Fermierii găsesc în KWS un partener prin portofoliul diversificat pe care îl punem la dispoziție. La acest eveniment am pus accentul pe porumb și floarea-soarelui și am prezentat direcțiile de dezvoltare pentru rapiță. Inovația este un element constant în activitatea noastră și se regăsește în produsele noi lansate. Hibrizii prezentați sunt adaptați la condițiile pedoclimatice din Republica Moldova și la un areal extins, din Franța până în Ucraina. Stabilitatea producției este importantă, dar ne concentrăm și pe atingerea unor niveluri ridicate de performanță în fermă. Este și exemplul hibridului de rapiță UMBERTO KWS, care este cel mai vândut hibrid de rapiță din România și care răspunde foarte bine în condiții variate de sol și tehnologie. Este o alegere sigură pentru fermierii care urmăresc stabilitate și performanță încă din primele faze de vegetație. Discuțiile cu fermierii arată interes pentru soluții care răspund concret provocărilor din teren. Prin lansările recente și prin extinderea portofoliului, ne propunem să oferim opțiuni adaptate diferitelor tehnologii și condiții de cultură.”

Fermierii prezenți la eveniment au subliniat că alegerea hibrizilor KWS nu este una întâmplătoare, ci rezultatul unor decizii repetate de la un sezon la altul. Mulți dintre ei au declarat că rămân fideli aceluiași portofoliu deoarece produsele au oferit rezultate constante în fermă, atât din punct de vedere al producției, cât și al stabilității.

Vitalie Ciobanu, administratorul SRL “Vitcim” din s. Hîrtop, r-nul Cimișlia, ce exploatează aproximativ 3.000 de hectare, afirmă că experiența acumulată în ultimii ani a consolidat decizia de a lucra aproape exclusiv cu genetica KWS.

Colaborez cu KWS din anul 2019, când am început cu primele testări în fermă. De aproximativ cinci ani cultivăm rapiță, floarea-soarelui și porumb din portofoliul KWS, iar pe suprafețe mai mici și grâu. Exploatăm circa 3.000 de hectare, iar la porumb avem anual între 600 și 800 de hectare, toate semănate cu hibrizi KWS, cu recolte peste media zonei de centru-sud. La cultura de rapiță, am utilizat mai mulți ani hibridul UMBERTO KWS, cu care am obținut rezultate foarte bune în condițiile anului 2025 ,iar ulterior am introdus și hibrizi noi precum KWS MIKADOS, în funcție de recomandări și rezultate. La floarea-soarelui folosim practic toți hibrizii din portofoliu. Rezultatele obținute ne-au determinat să continuăm cu aceeași hibrizi atât la porumb, cât și la floarea-soarelui. Am făcut o precomandă pentru KWS LEMONDO, un hibrid nou de porumb, care, din datele prezentate, arată un potențial foarte bun.  Apreciem profesionalismul echipei, flexibilitatea managerilor și faptul că organizarea seminarelor și a loturilor demonstrative ne oferă informații clare și utile pentru fiecare sezon.”

La rândul său, Tatarencu Radu, reprezentantul SRL Razmadagro din Șoldănești a menționat că experiența primului an de colaborare a stat la baza deciziilor pentru sezonul următor.

Am început colaborarea cu KWS anul trecut și am cultivat porumbul KWS KAVALIER și floarea-soarelui SUVEX. În zona noastră am fost mulțumiți atât de calitatea producției, cât și de cantitate. Rezultatele obținute ne-au confirmat alegerea făcută și ne-au oferit încredere pentru continuarea colaborării. Echipa de manageri a fost alături de noi pe tot parcursul sezonului, de la semănat până la recoltare, și ne-a oferit sprijin ori de câte ori a fost nevoie. Pentru următorul sezon analizăm introducerea unor hibrizi noi din portofoliu, precum FORTANES SU la floarea soarelui, care să ne ofere perspective pentru producții mai mari. În 2025 am început cultura de rapiță cu hibridul UMBERTO KWS, fiind primul an în care îl cultivăm, iar așteptările noastre sunt ridicate, având în vedere experiența de până acum cu produsele KWS.”

În aceeași linie a fidelității în alegerea hibrizilor, Sandu Damian, inginer agronom în cadrul GȚ Sandu Ala din Fălești, subliniază faptul că produsele care oferă rezultate bune sunt menținute în planul de semănat.

Colaborăm cu KWS de aproximativ șase–șapte ani. Inițial a început tatăl meu, iar ulterior am preluat eu partea care ține de tehnologie și de analiză economică. Exploatăm în jur de 200 de hectare și cultivăm în special porumb, iar în ultimii ani și floarea-soarelui. În trecut am semănat hibridul KWS AKUSTIKA, care ne-a oferit stabilitatea producției în condiții pedoclimatice diferite,  iar în prezent cultivăm KWS OLTENIO, care în testările noastre s-a comportat foarte bine. La floarea-soarelui utilizăm hibrizii SUVEX și ARNETES SU. Consider că stabilitatea și adaptabilitatea acestor hibrizi reprezintă un avantaj important. Colaborarea cu echipa KWS este eficientă, iar suportul tehnic este constant. Pentru sezonul următor, KWS OLTENIO rămâne în planul nostru de cultură, iar la floarea-soarelui vom continua cu SUVEX , pe baza rezultatelor obținute.”

Evenimentul a avut o dublă semnificație pentru companie. Pe de o parte, a reprezentat lansarea oficială a noilor produse pentru sezonul 2026, iar pe de altă parte, a fost organizat într-un an aniversar, în care KWS marchează 170 de ani de activitate în domeniul ameliorării plantelor. Organizatorii au subliniat continuitatea investițiilor în cercetare și dezvoltare, precum și rolul inovației genetice în adaptarea fermelor la schimbările climatice.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!