Moldova

Luna iulie se anunță tot mai caldă. Ce temperaturi se vor înregistra

Author: Andreea Busuioc
Luna iulie se anunță tot mai caldă. Ce temperaturi se vor înregistra - agroexpert.md

A doua lună de vară din 2026 aduce cu ea vreme mai caldă și mai secetoasă decât de obicei. Potrivit prognozei realizată de IP „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, în mod normal, iulie este cea mai caldă lună. Temperatura medie lunară se va situa, în general, între +20 și +22 de grade Celsius, cu valori mai scăzute în nordul țării și mai ridicate în sud. 

În același timp, cantitatea de precipitații pentru luna iulie este estimată sub media multianuală, care variază în mod obișnuit între 50 și 95 mm. Meteorologii avertizează că acest deficit, combinat cu temperaturile ridicate, poate favoriza instalarea unor condiții de secetă meteorologică în anumite regiuni.

În astfel de condiții, evapotranspirația crescută poate duce la reducerea umidității din sol, cu impact direct asupra culturilor agricole, în special în cazul porumbului, florii-soarelui și viței-de-vie. De asemenea, pot fi înregistrate perioade cu disconfort termic accentuat pentru populație, mai ales în timpul valurilor de căldură.

Potrivit specialiștilor, prognoza are caracter orientativ și se bazează pe modelele actuale de analiză sinoptică și climatică. Aceasta urmează să fie actualizată pe măsura evoluției condițiilor atmosferice.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!