A fost lansată procedura de evaluare și selecție a proiectelor destinate îmbunătățirii nivelului de trai şi de muncă în mediul rural, campanie desfășurată în perioada 2 noiembrie 2020 – 27 ianuarie 2021. Dosarele de acordare a subvenției în avans vor fi evaluate de către Comisia de evaluare și selecție formată din șapte membri – doi reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, doi – ai Agenţiei, doi – ai Ministerului Economiei şi Infrastructurii şi un reprezentant al Congresului Autorităţilor Locale din Moldova.
Comisia va evalua cererile de solicitare a sprijinului financiar în baza indicatorilor de performanță, conform obiectivelor punctate în proiectul investițional, prin atribuirea punctajului (minimum 100 de puncte şi maximum 160 de puncte). După evaluarea de către Comisie, dosarele selectate în ordine descrescătoare, în limitele fondului disponibil, se transmit Agenţiei pentru încheierea contractului de acordare a subvențiilor în avans şi monitorizarea implementării proiectelor.
Dosarele care au acumulat un număr mare de puncte, dar nu pot fi autorizate din lipsa mijloacelor financiare vor fi reevaluate la următorul apel în baza acelorași reguli ca proiectele prezentate pentru prima dată.
Amintim, că în cadrul apelului III au fost depuse 280 de cereri cu planificarea investițiilor de cca 445 mil. lei dintre care suma subvenției solicitate constituie aproximativ 370 mil. lei.
⚡Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!