Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și compania franceză SEURECA au semnat un contract de consultanță pentru elaborarea Studiului de fezabilitate și de impact pentru Stația de epurare a apelor uzate din municipiul Soroca.
Studiul de fezabilitate va fi elaborat cu scopul de a oferi o analiză complexă a situației privind starea sistemelor de canalizare, sanitația și gestionarea apelor uzate în mun. Soroca. Până în luna august a anului curent, experții francezi vor prezenta cele mai optime soluții și măsurile necesare pentru îmbunătățirea serviciilor menționate și a mediului înconjurător în regiune.
În condițiile de respectare a tuturor clauzelor și în baza rezultatelor Studiului de Fezabilitate, începând cu luna septembrie a anului curent, ca etapă ulterioară va fi elaborat proiectul tehnic, după care vor demara lucrările de construcție a stației de epurare.
Semnarea contractului de consultanță a avut loc cu suportul grantului ECAPDEV, destinat elaborării proiectului „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Republica Moldova”, ce este implementat de I.P. „Unitatea de Implementare a Proiectelor în domeniul Mediului”.
Notă: Compania franceză SEURECA face parte din grupul VEOLIA (lider mondial în furnizarea serviciilor de apă, de energie şi de salubritate) și are experiență vastă în sector, fiind recunoscută pentru proiectarea soluțiilor adaptate provocărilor actuale în domeniul mediului.
⚡Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!