Știri din Moldova

Maia Sandu a dat start negocierilor pentru acordul de finanțare de 15 milioane de euro

Președinta Maia Sandu a anunțat că a semnat decretul pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de finanțare între R. Moldova și Comisia Europeană privind asistența financiară din partea Uniunii Europene destinată pentru atenuarea efectelor pandemiei. Acordul prevede o donație de 15 milioane de euro, ajutor pentru depășirea crizei sanitare și economice.

„Am semnat acest decret pentru a face posibilă acordarea finanțării pentru Republica Moldova în contextul în care lipsește un guvern cu atribuții depline. Vom urmări cu atenție alocarea acestor fonduri. Mulțumesc Uniunii Europene pentru sprijinul ei continuu pentru cetățenii noștri”, a scris președinta Maia Sandu pe contul de Facebook.

Amintim că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a efectuat în perioada 18 – 19 ianuarie 2021 o vizită oficială la Bruxelles. 

Mai târziu, Sandu a susținut că principalele obiective ale vizitei sale la Bruxelles au fost asistența sanitară și accesul cât mai rapid la vaccin pentru medicii și lucrătorii medicali din prima linie și asistența financiară imediată.

Președinta a mai spus că a primit confirmarea că 21,4 milioane de euro din programul de sprijin al reformei poliției vor fi alocate cât de curând posibil. Cât privește ajutoarele financiare puse la dispoziția R. Moldova, Sandu spune că acestea pot fi obținute „doar cu o majoritate parlamentară responsabilă, care să corecteze legile adoptate de socialiști și deputații lui Șor”.

 

Sursă: Agroexpert

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!