Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană nu reprezintă niciun risc pentru pământurile noastre. Precizările au fost făcute de președinta Maia Sandu, în contextul informațiilor apărute în spațiul public privind vânzarea terenurilor agricole, scrie moldpres.
Șefa statului a oferit asigurări că, în procesul de aderare la Uniunea Europeană, autoritățile susțin negocierile în baza interesului cetățenilor.
„Am văzut o nouă sperietoare despre pământurile noastre. Vreau să spun foarte clar, integrarea Moldovei în UE nu prezintă niciun risc pentru pământurile noastre. Pământurile moldovenilor, vor rămâne ale moldovenilor. Așa au negociat și alte state, cele care asta și-au dorit atunci când au aderat la UE și așa vom face și noi. Întotdeauna negociem pornind de la interesul suprem al cetățenilor. Dumneavoastră știți cel mai bine - proprietatea privată, dreptul la proprietate privată, la proprietatea asupra pământului sunt sfinte în Uniunea Europeană. Ele sunt protejate, nimeni nu vine să-ți confiște proprietatea privată sau pământul, nimeni nu vine să te impună să o vinzi”, a spus Maia Sandu.
Șefa statului a îndemnat cetățenii să fie atenți față de acțiunile de dezinformare. Aceasta a remarcat că „este important ca minciunile să nu determine soarta Republicii Moldova”.
„Avem experiența noastră sau a bunicilor noștri când au venit alții peste noi și au confiscat pământurile, acest lucru îl ținem minte. Acolo unde vrem să mergem noi, bunurile și munca oamenilor este respectată și protejată. Tocmai de asta trebuie să ne asigurăm că oamenii i-au decizii în baza adevărului, nu în baza minciunilor. Nu vrem ca minciunile să determine soarta Republicii Moldova”, a afirmat Maia Sandu.