Agenția de Intervenții și Plăți pentru Agricultură (AIPA) informează că, mâine, 15 noiembrie, expiră termenul limită de recepționare a cererilor de acordare a compensației parțiale a accizei la motorina facturată în perioada 01 iulie – 15 noiembrie 2022, conform Regulamentului aprobat prin HG nr. 275 din 27.04.2022 privind modul de repartizare a mijloacelor FNDAMR pentru compensarea parțială a accizelor la motorina utilizată de producătorii agricoli în anul 2022.
Potrivit regulamentului, solicitanții de compensații pot depune pe parcursul anului două dosare la oficiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură sau câte un dosar per semestru. Plafonul maxim pentru un beneficiar este de 200 mii de lei anual, dublu față de prevederile anterioare. Astfel, noile modificări vor permite producătorilor agricoli mici și mijlocii să efectueze lucrări mecanizate pe cca 800 ha.
Modificările au fost efectuate în contextul scumpirii motorinei, atât în plan internațional cât și național. Sursele financiare prevăzute pentru compensarea accizei la motorină vor asigura producătorii cu mijloacele financiare necesare pentru efectuarea lucrărilor agricole de sezon și întreținerea întreprinderilor zootehnice.
După scumpirea galopantă a carburanților, autoritățile anunțase că compensează 30%. Fermierii s-au arătat nemulțumiți și au ieșit la proteste în mai multe raioane ale țării. Aceștia au avut întâlniri cu Vladimir Bolea și i-au înaintat propunerile. Printre cele mai importante se numărau reluarea exporturilor de grâu și compensarea 100% a accizei la motorină.
⚡️Следите за новостями Agroexpert в -> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!