Reportaj

Maxim Rață: ”Vișinele au fost rodite în acest an, însă din cauza ploilor s-au stricat pe copaci”

Recolta de vișine a fost compromisă în acest an din cauza ploilor abundente, fructele s-au stricat în livezi din motiv că au stat în exces de umezeală și nu au reușit să fie culese. Maxim Rață din satul Sipoteni, raionul Ungheni care deține o suprafață de 10 ha de livezi, susține că a cules numai câteva lăzi de vișine, până au început ploile.

Maxim Rață este un producător de fructe din Moldova care a cultivat pe suprafața de 10 hectare, pomi fructiferi precum vișini, meri și pruni, însă toate culturile au fost afectate în acest an de precipitațiile din abundență.

”Noi am aplicat tratamentele necesare în livezi, însă din cauză că la numai câteva zile sau chiar ore cădeau ploi, totul a fost în zadar. Vișine am cules numai câteva lăzi, la început, când au prins a se coace, acum toate sunt stricate pe pomi. Și merele care se coc acum sunt la fel crăpate și nu au nici un aspect pentru a fi comercializate. Avem pagube mari în acest an, în livezi fructele fie sunt stricate, fie verzi, cu diferite boli, mai rău ca de la seceta din 2020” ne-a comunicat Maxim Rață.

Speranța producătorului din Sipoteni era în producția de mere și prune, însă în urma examinării minuțioase a livezilor, este clar că recolta de fructe din acest an a fost compromisă aproape în totalitate.

”Am sperat că cel puțin merele și prunele vor fi de calitate, însă de la atâta ploaie toate arată urât. Merele au crăpat deja pe copaci, iar prunele chiar dacă sunt întregi, sunt slab dezvoltate și slabe șanse să mai crească, unele au început a cădea, iar cele care mai sunt pe copaci, arată de parcă au înghețat, sunt mici și verzi, fără vreo speranță să se coacă. Desigur dacă va fi vreme favorabilă, se vor coace, însă preț bun la ele nu vom avea, nici nu știu pentru ce vor fi potrivite” a spus disperat producătorul de fructe din Ungheni.

Conform datelor, în Republica Moldova există o suprafață de 3700 de hectare de vișin și se estimează că se produce anual o cantitate de aproximativ 8 000 de tone. Totodată, circa 222 de hectare de vișin au fost plantate în 2019, mai mult un pic decât în anul 2018, când s-au plantat 195 de hectare. Anumite cantități de fructe sunt exportate, iar ce rămâne, ajunge la fabricile de procesare, care în 2019 au colectat în jur de 77 de tone de vișine, destul de puțin în comparație cu 3000 de tone cumpărate în anul 2006.

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Sursă: Agroexpert

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!