Agromanagement

Mecanismele de garantare a creditelor: Opinia expertului Iurie Rija

Author: Fiodorov Ilinca
Expert: Iurie Rija
Mecanismele de garantare a creditelor: Opinia expertului Iurie Rija - agroexpert.md

Directorul Asociației Exportatorilor și Importatorilor de Produse Agricole și Cerealiere „Agrocereale”, Iurie Rija, punctează că produsele garantate precum Creditul Agricol de Urgență și Creditul de capital circulant agricol reprezintă o soluție avantajoasă, deoarece sunt garantate de până la 80- 90% de către ODA  din mijloacele Fondului de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii.

„Fermierii beneficiază de un acces mai ușor la finanțare, fără a fi nevoiți să ofere garanții substanțiale. În mod obișnuit, accesarea unui credit necesită adesea oferirea acestor  garanții pentru a se asigura că banca sau instituția financiară este protejată împotriva riscului. Cu toate acestea, în cazul produselor de credit garantat, fermierii sunt practic eliberați de povara de a oferi astfel de gajări. Valoarea maximă a creditului de urgență de 500 de mii de lei și a creditului pentru capital circulant de 2 milioane de lei oferă fermierilor o flexibilitate în alocarea fondurilor, permițându-le să se concentreze pe nevoile lor prioritare, și anume -  achiziționarea de semințe de înaltă calitate, combustibil pentru mașini și echipamente agricole, precum și alte materiale și consumabile esențiale pentru funcționarea curentă a fermei. Oportunitatea de a refinanța creditele anterioare permite fermierilor să gestioneze mai eficient datoriile existente și să beneficieze potențial de condiții mai favorabile de rambursare și dobândă, ceea ce poate duce la reducerea presiunii financiare asupra afacerii lor”, evidențiază Iurie Rja.

În contextul actual al creșterii prețurilor la inputurile agricole, precum fertilizanții și produsele de protecție a plantelor, expertul în agro-market punctează că utilizarea înțeleaptă a fondurilor este esențială pentru maximizarea eficienței și a rentabilității în cadrul activităților agricole.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!