Republica Moldova a fost clasată pe locul al doilea în topul celor mai recunoscute destinații pentru turismul vinicol, conform unui studiu realizat de platforma internațională Bounce. Clasamentul a fost stabilit pe baza unor criterii precum consumul și producția de vin, suprafața viilor și numărul de tururi organizate, ceea ce subliniază diversitatea și bogăția patrimoniului viticol al țării.
Cu un scor de 8,16 puncte, Moldova se află pe podium alături de Portugalia, care a obținut 8,83 puncte, și Italia, cu 7,86 puncte.
Din primele zece țări, doar două nu sunt în Europa: Noua Zeelandă (locul 8) și Chile (locul 10).
„Mândria de a ocupa această poziție pe scena mondială reflectă eforturile continue ale viticultorilor și producătorilor de vin din Moldova, care au muncit neobosit pentru a crea produse de excelență. Avem o istorie îndelungată în viticultură, iar distincția obținută ne motivează să continuăm să promovăm valorile culturale și să atragem turiști din întreaga lume. Această reușită reprezintă o oportunitate de a evidenția unicitatea vinului din Moldova și de a încuraja tot mai mulți pasionați să descopere bogăția moștenirii viticole”, subliniază Oficiul Național al Viei și Vinului.
Anterior, Republica Moldova s-a clasat pe prima poziție la categoriile „Cel mai mare producător de vin per persoană” și „Țara cu cele mai multe podgorii” în cadrul Indexului iubitorilor de vin pentru anul 2024.
Află și: Clasamentul Bounce: RM, țara cu cele mai multe podgorii din lume