Știri din Moldova

Moldovagaz a început lucrări de extindere a rețelelor de gaze la Rezina

SA Moldovagaz a demarat lucrările de extindere a reţelelor de distribuţie a gazelor în conformitate cu Programul de investiţii pentru 2021. După cum a comunicat serviciul de presă al companiei, lucrările au început, în special, în satul Ţareuca, din raionul Rezina, deservit de "Orhei-gaz".

Potrivit comunicatului SA Moldovagaz. în respectiva regiune va fi amplasată o conductă de gaz de presiune medie şi joasă de 1,4 km, cu potenţialul de a conecta până la 42 de consumatori noi. Costul total al proiectului este de 522,5 mii de lei.Finalizarea lucrărilor este planificată până la sfârşitul lunii mai, astfel încât până la 1 iunie, gazul să fie furnizat consumatorilor.

În total, "Orhei-gaz" în acest an va investi 18,4 milioane de lei pentru dezvoltarea reţelelor, ceea ce va permite construcţia unui segment de 43 km de conductă de gaz în 24 de localităţi din raion. Bugetul bugetul preliminar total al programului de extindere a reţelelor de distribuţie a gazelor naturale din grupul SA "Moldovagaz" va constitui în anul curent 79,5 milioane de lei.

În total, este planificată amplasarea a 145 km de conducte de gaz în peste 60 de localităţi din ţară.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Sursă: stiri.md

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!