Reportaj

Nadejda Hadjivu: Pasta de nuci poate fi consumată în orice moment al zilei

Nadejda Hadjivu este o tânără antreprenoare care în timpul pandemiei a reușit alături de o prietenă să pună pe roate o afacere care constă în producerea pastelor de nuci. Mai în glumă, mai în serios, fetele au căutat în comerț pastele pe care le tot vedem la americani și dacă nu le-au găsit, au zis să le producă ele. Zis și făcut, așa a apărut brandul intitulat sugestiv ”Nuka”.

Pe Nadejda am cunoscut-o la târgul ”Ia Moldova acasă”, organizat în parcul ”Alunelul”, unde comercializa gustoasele paste, în borcănașe prea mici, după părerea mea, la cât de bun este conținutul, aș opta pentru cantități mai mari, însă procesul de producere nu este chiar atât de simplu precum vi-l imaginați voi. Așa că fetele au ales un mod inteligent de a produce în cantități mici, pentru a reuși cu producerea tradiționalului ”unt de arahide” și alte bunătăți despre care veți afla în continuare.

”Primăvara trecută, dintr-o glumă, când am înțeles că la noi nu există pastă de nuci, pe care am consumat-o în cantități mari, pe când am fost plecată într-un program de experiență în SUA, am decis să o producem acasă, în Moldova. Eu sunt amatoare de nuci, ador pastele de nuci, pot fi consumate în orice moment al zilei și au numeroase proprietăți nutritive excelente pentru organism, prin urmare am vrut la început să importăm pasta de arahide, dar pandemia ne-a pus bețe în roate. De fapt, din cauza pandemiei am și rămas acasă, altfel plecam din nou peste hotare. Dar partea bună a situației este că am început producerea pastei acasă. Prima porție a fost de circa 250 grame, am pregătit-o la blender și am postat pe rețelele de socializare. Fiind în toiul pandemiei, oamenii au văzut postarea și au început a face comenzi. Atunci am realizat că trebuie să lucrăm la rețete” și-a amintit tânăra antreprenoare.

Pentru a obține un produs calitativ, a fost necesară o perioadă de testare și de experimentare care a durat câteva luni.

”În momentul când am primit comenzi, am zis că trebuie să livrăm un produs calitativ, iar pentru acest lucru am experimentat vreo 4 luni, de multe ori dacă nu obțineam o pastă care să fie pe placul nostru, o luam de la capăt. Și am înțeles că avem nevoie de o secție de producție. De asemenea, am pus accent pe ingredientele pe care le utilizăm, să fie de calitate înaltă. Nu am economisit pe seama calității, iar cei care ne-au gustat produsele, pot confirma acest lucru, gustul deosebit se datorează nucilor și semințelor calitative pe care le folosim” a explicat Nadejda.

Entuziasmul cu care antreprenoarea a pornit afacerea poate fi explicat prin faptul că fiind voluntară în numeroase proiecte sociale, participând la diferite activități destinate tinerilor, Nadejda a aplicat la programul ”Start-up pentru tineri”, lansat de ODIMM.

”Prima etapă  a programului a presupus un curs despre cum funcționează o afacere, toate etapele lansării, cunoștințe necesare pentru a dezvolta o afacere. Iar a doua etapă, la care am aplicat pentru grant a presupus pregătirea dosarului necesar cu scopul de a obține 180 mii de lei, cu care vom procura utilajul necesar la producerea pastelor. Pot să spun că am pornit afacerea cu investiții mici, realizam marfa și reinvesteam banii în producere. Cred că am investit o sumă în jur de 2000 de euro, dacă nu iau în calcul legalizarea afacerii, toate documentele necesare.

A reușit să ajungă la rețeta unui gust autentic american de pastă de arahide, apreciat de consumatori. Produsele nu conțin conservanți, iar ingredientele de producție autohtonă sunt utilizate în proporție din ce în ce mai mare.

”Zahărul de cocos îl importăm, însă aluna de pădure o cumpărăm de la producătorii autohtoni, încercăm să susținem la maxim producătorii locali. Untul de cacao îl găsim în magazinele de patiserie, dar ceea ce aș vrea să înțeleagă consumatorii este că nu folosim ulei de palmier care este mai ieftin, însă dăunează sănătății și prin urmare să fie atenți când cumpără un produs, să citească etichetele. Eu am făcut mult sport, am jucat tenis și am obsesia de a citi minuțios eticheta la orice produs. Am încercat să mă documentez foarte mult ca să știu proporțiile ideale pentru a obține o pastă gustoasă, dar și sănătoasă. De exemplu crema noastră de ciocolată conține circa 80% alune, zahăr de cocos organic și miere, un mix sănătos,  care este  permis și diabeticilor, și copiilor în comparație cu alte produse alternative de pe piață, care au peste 56% zahăr rafinat, ulei de palmier și doar 13% alune” ne-a accentuat antreprenoarea.

Unele produsele nu conțin zahăr, însă acestea au un gust dulce natural, cum ar fi pasta de caju sau cea de cocos. 

”Pasta de caju este dulce de la sine, de fapt, în momentul când se pregătește o pastă de nuci își deschide gustul specific, de exemplu caju și așa este dulce, la fel și cea de cocos, pe când nuca grecească devine iodată, care se asociază cu un gust amărui, dar trebuie să menționez că toate sunt fără stabilizatori. Avem pasta de arahide cremoasă fără sare, în schimb untul de arahide ”crocant” este cu un pic de sare, la fel și cel cu mixul  de semințe de bostan, in și susan. În curând preconizăm lansarea unui produs nou, pasta de arahide cu sare și miere, exact cum este la americani. Mai facem și din nuca Pecan,însă la noi mulți încă nu cunosc ce fel de nucă este această, așa că le explicăm și promovăm. Vrem să ne extindem până la 25 de feluri de paste” ne-a spus Nadejda.

Urmează să primească utilajul care îi va ușura munca, procesul producerii, astfel și cantitățile vor fi mai mari, deocamdată tot ce produce livrează în decurs de o săptămână.

”Pot să spun că producem în jur de 50 kg în total, imediat cum le vindem, cam într-o săptămână, ulterior producem proaspăt iarăși cam aceeași cantitate. Utilajul pe care îl așteptăm va fi cam jumătate de linie de producție, automatizat, în rest unele procedee sunt manuale și vom continua să producem deocamdată așa. Nu este ușor, dar nu imposibil, îmi place procesul de producție, probabil se datorează că de mică o urmăream pe bunica mea, care era bucătar și pasiunea aceasta s-a ținut de mine. Mă bucur că cei care au cumpărat produsele noastre, revin și le caută iarăși, înseamnă că le-a plăcut gustul pastelor noastre” a menționat Nadejda.

Dacă vă întrebați unde puteți găsi produsele respective, am o veste bună, pe 20 martie la Târgul ”Ecolocal” le veți putea chiar și gusta, înainte să decideți ce vreți să cumpărați.

”De fapt anume cei de la Ecolocal ne-au susținut enorm la început anul trecut, în toamnă, când am avut primele vânzări în cadrul acestui târg organizat. Știți în preajma sărbătorilor de iarnă, vânzările au crescut, iar pe urmă au scăzut. De exemplu pentru târgul ”Ia Moldova acasă” din 6-7 martie, am avut circa 150 de borcănașe, credeam că nu vor fi mulți cumpărători, dar m-am înșelat. Oamenii erau dornici de a cumpăra produse autohtone, calitative și gustoase, vom pregăti o cantitate mai mare pentru 20 martie, neapărat. Ne dorim să dezvoltăm această afacere, care este mai promițătoare decât mi-am imaginat la început” a precizat Nadejda Hadjivu.

Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram!

Sursă: Agroexpert

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!