Știri din Moldova

Nemulțumiri privind impozitul și reparațiile aparatelor de casă. Autoritățile caută soluții

Author: AgroExpert
activitate independentă nemulțumiri - agroexpert.md

Unii comercianți se arată nemulțumiți de înlocuirea activității în bază de patentă cu cea independentă. Printre motivele enumerate de aceștia sunt achitarea impozitului de 1.200 de lei pe an pentru aparatul de casă și costurile de reparație. De cealaltă parte, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, asigură comercianții că autoritățile sunt în proces de identificare a soluțiilor.

„Sunt nemulțumită că în fiecare an trebuie să plătesc pentru aparatul de casă 1.200 de lei. Totuși, dacă aparatul se va strica, îmi vor spune ce s-a stricat și să cumpăr de 800 sau 1.000 de lei, iar de 30 de lei vor instala tot. Atunci eu pentru ce plătesc 1.200 de lei? Mai bine aș strânge acești bani și mi-aș cumpăra alt aparat de casă, decât să-l repar și după două luni din nou să se strice”, a menționat o comerciantă.

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, a precizat că este conștient de problema cu deservirea aparatului de casă și deja încearcă să soluționeze problema.

„Cu vreo trei săptămâni în urmă am avut o ședință la Guvern. Noi suntem conștienți de această problemă pentru că aparatul de casă poate să lucreze 5 ani și să plătești an de an, fără ca să ai nevoie de această deservire. Am rugat colegii de la FISC să vină cu o reglementare, ca să scoatem această obligativitate. Noi recunoaștem că oamenii nu operează cu milioane și că această o mie de lei în plus sau în minus face diferență.”, a declarat oficialul.

Reprezentanții Serviciului Fiscal de Stat (FISC) sunt în căutarea unei aplicații, care va putea fi folosită pentru înlocuirea aparatului de casă. Comerciantul va înregistra vânzările pe această aplicație, exact așa cum face un aparat de casă. 

„Sunt în dezvoltare și testare așa aplicații, acestea nu au trecut procedura de verificare și certificare. Totuși, aici e vorba de câteva luni”, a spus reprezentanta FISC.

Amintim că, din 1 iulie 2023, activitatea în bază de patentă este înlocuită cu un regim fiscal simplificat – activitatea independentă. Astfel, toți cei care fac comerț cu amănuntul în piețe sau unități comerciale au obligativitatea de a trece la acest regim fiscal.

În prima săptămână a lunii iulie, 400 de comercianți au trecut la activitate independentă și aproape 40 de solicitări de compensare a cheltuielilor suportate s-au înregistrat la Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA)

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!