Știri din Moldova

Numărul de angajați la Ministerul Agriculturii va crește

Author: AgroExpert
Numărul de angajați la Ministerul Agriculturii - agroexpert.md

Guvernul a aprobat extinderea efectivului-limită al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), prin majorarea numărului de angajați de la 85 la 110. Aceasta pentru a răspunde mai bine provocărilor din sectorul agricol.

Printre principalele schimbări se numără crearea a patru noi subdiviziuni și restructurarea altora.

Decizia este luată în contextul creșterii complexității sarcinilor și al necesității de a gestiona eficient programele de sprijin destinate fermierilor, precum și de a dezvolta politici care să asigure sustenabilitatea agriculturii.

De asemenea, extinderea capacităților MAIA este esențială pentru creșterea capacității de atragere și utilizare a fondurilor destinate agriculturii.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!