Materiale de parteneriat

„Ora Ministerului”, la Moldagrotech: Ce teme au fost abordate

Author: AgroExpert
„Ora Ministerului”, la Moldagrotech: Ce teme au fost abordate - agroexpert.md

În acest an, la Moldagrotech, a fost organizată „Ora Ministerului”. Fermierii din țară au avut ocazia să participe la discuții deschise cu oficialii din cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.

„Vrem să aducem la cunoștință politicile care se fierb și se produc, segmentul modificat pe partea de calitate, tehnologii, siguranță, mediu și multe altele. Temele includ: Legea despre semințe, politica calității materialului pomicol, siguranța alimentelor de origine animală, legea cu privire la controalele oficiale, fondul funciar, codul funciar, irigare, dar și despre noile politici de subvenționare”, subliniază secretarul de stat din cadrul MAIA, Vasile Șarban.

Galina Petrache, șefa direcției politici și programe de dezvoltare rurală din cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentarea prezentat actuala politică de subvenționare. Aceasta a mai menționat despre noul proiect de lege a subvenționării ce ține de finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole.

„La moment, acest proiect este în avizare, este trimis către toate asociațiile de profil pentru a se expune asupra acestui proiect. Proiectul de lege pune accent pe dezvoltarea fermelor mici, de familie și va specifica subvențiile acordate pe sectoare și vor fi implementate și plăți directe, ceea ce este foarte important pentru a dezvolta sectorul agroalimentar în Republica Moldova. Astfel, fermierii mici vor fi susținuți și incluși în lanțurile valorice agroalimentare”, a detaliat Galina Petrache.

Totodată, au fost specificate politicile de subvenționare din zootehnie prin proiectul AGRI.

„Avem intenția ca în lunile noiembrie și decembrie să deschidem încă un apel care va cuprinde toate direcțiile prioritare: creșterea bovinelor pentru carne, pentru lapte și mixte și creșterea ovinelor. În ultimii cinci ani, observăm că o dată ce statul vine cu o intervenție mai sigură în acest sector, atât efectivele de animale, cât și producția de animale este în creștere”, precizează șeful direcției politici din sectorul zootehnic, Valentin Roșca.

În  cadrul Orei Ministerului au mai fost abordate teme precum Codul funciar, Cadastrul funciar, Legea semințelor etc.

Citește și: Moldagrotech și Farmer, inaugurate. Descoperă cele mai noi tehnologii

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!