Creșterea riscurilor pe piețele energetice internaționale și volatilitatea prețurilor la carburanți determină autoritățile să analizeze noi măsuri de sprijin pentru sectorul agricol. În acest context, Guvernul a elaborat o Hotărâre privind modul de acordare a ajutorului financiar pentru compensarea parțială a accizelor la motorină utilizată în agricultură, măsură menită să atenueze presiunile asupra costurilor de producție ale fermierilor.
În Republica Moldova activează aproximativ 3.200 de producători agricoli de diferite dimensiuni. Dintre aceștia, 81 sunt producători mari, 198 producători mijlocii, 664 producători mici și 2.149 microproducători. Această structură indică o predominanță a fermelor mici și foarte mici, sugerând o fragmentare accentuată a terenurilor agricole și o diversificare a culturilor practicate la scară redusă.
În sectorul zootehnic, distribuția este diferită și reflectă o concentrare mai mare a producției în exploatații de dimensiuni reduse. Există 7 mari producători, 29 producători mijlocii, 36 mici producători și 96 microproducători. Această structură indică o pondere relativ redusă a marilor exploatații zootehnice.
Necesarul de motorină în agricultură
Estimările privind consumul de motorină arată un necesar semnificativ pentru lucrările agricole din primăvara anului 2026. Pentru sectorul vegetal, necesarul total estimat pentru campania de primăvară este de aproximativ 50,4 milioane de litri, calcul realizat pe baza normelor medii de consum de motorină pe hectar, din care aproximativ 40% sunt alocate lucrărilor de primăvară.
Cele mai mari volume sunt necesare pentru culturile cerealiere prășitoare, cu un consum estimat de aproximativ 26,9 milioane de litri, urmate de culturile cerealiere, cu 13,5 milioane de litri, și plantațiile pomicole, arbuști fructiferi și căpșun, cu aproximativ 5,75 milioane de litri. Pentru plantațiile de viță-de-vie necesarul estimat este de 2,66 milioane de litri, iar pentru cartofi, legume și bostănoase aproximativ 861 de mii de litri.
În sectorul zootehnic, estimările indică un necesar de aproximativ 18 mii de litri de motorină pentru exploatațiile autorizate în anul 2026, în funcție de efectivul de animale și consumul mediu de combustibil raportat la fiecare specie.
Modul de calcul al ajutorului financiar
Potrivit proiectului de hotărâre, mărimea ajutorului financiar se calculează pentru motorina procurată în perioada 1 martie – 31 mai 2026, conform unei formule care ia în considerare cantitatea de combustibil achiziționată, coeficientul de densitate al motorinei și cota accizei stabilite pentru anul 2026. Astfel, ajutorul financiar se determină în funcție de cantitatea de motorină procurată, la care se aplică coeficientul de densitate medie de 0,845 kg/l, precum și cota accizei pentru anul 2026.
Compensația se acordă însă doar în limita normelor medii trimestriale de consum pentru lucrările agricole.
-
Dacă fermierul a cumpărat mai puțină motorină decât norma stabilită, ajutorul se calculează în baza cantității indicate în factura fiscală.
-
Dacă a cumpărat mai mult decât norma, compensația se acordă doar pentru cantitatea maximă admisă.
Proiectul mai stabilește că plafonul ajutorului financiar pentru un beneficiar este de 200 de mii de lei. În cazul în care suma totală a cererilor aprobate depășește fondurile alocate prin hotărâre, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură va aplica un coeficient linear de ajustare, astfel încât sprijinul financiar să fie redus proporțional pentru toți beneficiarii.
Pentru a beneficia de această măsură, solicitanții trebuie să fie înregistrați oficial cel târziu până la 1 martie 2026 și să dețină terenuri agricole sau exploatații zootehnice. De asemenea, numărul de animale declarat în cerere trebuie să corespundă efectivului existent în exploatație la momentul depunerii dosarului.
Animalele trebuie să fie înregistrate în Registrul de stat al animalelor, cu excepția păsărilor și iepurilor, pentru care se aplică un mecanism specific, iar în cazul apicultorilor, stupinele trebuie să fie înregistrate în sistemul informațional „BeeProtect”. Totodată, plantațiile multianuale trebuie să se afle în perioada de funcționare utilă stabilită conform Catalogului mijloacelor fixe, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 941/2020.
Cum poate fi solicitat ajutorul financiar
Potrivit proiectului, fermierii vor putea solicita ajutorul financiar prin depunerea unei cereri de acordare a compensației pentru acciza la motorină. Cererile vor fi depuse în cadrul unui apel lansat prin ordin al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.
La cerere vor trebui anexate mai multe documente. Printre acestea se numără declarația pe propria răspundere privind completitudinea dosarului și veridicitatea informațiilor prezentate, precum și acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.
- În cazul crescătorilor de păsări și iepuri, această declarație trebuie coordonată cu șeful subdiviziunii teritoriale pentru siguranța alimentelor. Pentru sectorul vegetal, solicitanții trebuie să prezinte certificatul de confirmare eliberat de autoritatea administrației publice locale de nivelul I.
- În sectorul zootehnic, fermierii trebuie să anexeze documente care confirmă activitatea desfășurată, inclusiv copia autorizației sanitar-veterinare de funcționare pentru crescătorii de bovine, ovine, caprine, porcine, păsări sau iepuri.
- În cazul apicultorilor, dosarul trebuie să includă copia pașaportului stupinei și un extras din sistemul informațional „BeeProtect” privind numărul familiilor de albine deținute.
De asemenea, fermierii trebuie să prezinte copiile facturilor de livrare a motorinei, iar în cazul plantațiilor multianuale — copia pașaportului proiectului plantației. Dosarul va include și dovada deținerii unui cont bancar deschis la o bancă din Republica Moldova în monedă națională.
După recepționarea cererilor, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură va verifica completitudinea dosarelor, va calcula mărimea ajutorului financiar și va include datele într-un raport totalizator. Ulterior, instituția va emite decizia de autorizare spre plată pentru cererile care întrunesc criteriile de eligibilitate sau, după caz, decizia de refuz.
⚡️
Urmărește știrile Agroexpert pe ->
Telegram
|
Viber
|
Facebook
|
Instagram
|
News letter!