În familia Prunceac din satul Fundurii Noi, raionul Glodeni dragostea pentru oi se transmite din generație în generație. Membrii au decis să transforme această pasiune într-un proiect de viitor, au înființat o fermă specializată pe rasa Assaf, cunoscută pentru performanța în producția de lapte.
„Am hotărât cu membrii familiei să prelucrăm ceea ce creștem pe câmpuri, în mâncarea pentru ovine. Așa cum până acum am fost pasionați de oi am decis să deschidem o fermă de ovine de rasa Assaf”, a declarat fermierul Artiom Prunceac.
La moment dispun de șase angajați, iar peste vreo lună vor avea și două angajate care vor mulge oile.
Ambiția familiei este să poată realiza producția în Uniunea Europeană și în acest scop beneficiază de sprijinul statului prin măsurile de subvenționare.
„Primii ani ne axăm pe piața internă, dar pe viitor aș vrea să export pe piețele din Uniunea Europeană, dar pentru asta trebuie sa avem și o productivitate mare”, susține Prunceac.
Numai muncind se poate de trăit bine, de produs ceva pentru oameni și de avut un venit bun.
„Suportul statului îl socot foarte important, deoarece orice fermier care începe o afacere, cu sursele proprii este foarte greu să se dezvolte”, a spus consultantul la Asociația Obștească Miobilact, Ion Moraru.