Știri din Moldova

Pentru prima dată în 30 de ani, piscicultorii din Moldova vor primi subvenții

Sectorul piscicol în lume are o creștere, în sectorul producției alimentare, anual de 6-8 %. În Republica Moldova însă, mai bine de 30 de ani, statul nu a investit deloc în piscicultură. Producţia internă de peşte acoperă doar 3% din consum, iar diferenţa de 97% provine din import. Astfel, potrivit secretarului de stat la Ministerul Agriculturii, Iurie Scripnic revitalizarea sectorului zootehnic se numără printre prioritățile-cheie ale conducerii MAIA.

”În ultimii 30 de ani s-a întreprins foarte puțin, sau dacă să fim mai corecți, aproape deloc. Sectorul piscicol necesită intervenție în regim urgent. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentar,  și-a propus, ca în în timpul apropiat, să fie adoptate prin Hotărâre de Guvern, Programul Național de Consolidare și Dezvoltare a Sectorului de Acvacultură în Republica pentru anii 2022-2027 și a Planului de acțiuni pentru anii 2022-2024 pentru implementarea acestuia”a afirmat Iurie Scripnic, secretar de stat la Ministerul Agriculturii.

Potrivit secretarului de stat, planul de acțiuni prevede mai multe etape.

”Popularea și repopularea bazinelor acvatice cu material de prăsilă, calitativ, sănătos, de o înaltă productivitate. O altă etapă, este înființarea unei fabrici cu nutrețuri combinate specializată pe producerea furajelor pentru pește. Desigur nu trebuie să uităm și de pregătirea cadrelor pentru acest sector.Totodată, pentru prima dată în 30 de ani piscicultorii vor primi subvenții din partea statului prin subvenționarea atât a materialului de prăsilă cât și echipament, utilaje, medicamente, furaje, îngrășăminte” a menționat Iurie Scripnic, secretar de stat la Ministerul Agriculturii.

Eligibili pentru obținerea subvențiilor de la stat vor fi doar întreprinderile înregistrate.

”În Republica Moldova sunt peste 4000 de lacuri acvatice, dar înregistrate sunt mult mai puține. De aceea ne propunem ca în etapa următoare, bazinele acvatice să fie înregistrate, și piscicultorii vor veni la înregistrare benevol, dacă vor simți că sectorul se dezvoltă. Începând cu anul viitor, eligibili pentru subvenționare vor fi doar întreprinderile înregistrate”a punctat Iurie Scripnic, secretar de stat la Ministerul Agriculturii.

În Republica Moldova activează circa 30 de întreprinderi piscicole mari. Cantitatea de pește produsă anual în țară este de circa 12-13 tone, pe cînd cea importată constituie de 230-300 tone.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!