Moldova

Peste 50 de stații PECO nu au motorină. Măsurile întreprinse de autorități

Author: Chantali Bulgac
Peste 50 de stații PECO nu au motorină. Măsurile întreprinse de autorități - agroexpert.md

În urma deficitului de motorină, Guvernul a întreprins măsuri pentru asigurarea aprovizionării țării cu combustibil. Astfel, în ultimele 24 de ore, în țară au intrat noi volume de motorină. Acestea au fost livrate prin intermediul a două barje încărcate cu aproximativ 6.000 de tone de combustibil.

De asemenea este așteptat un nou transport cu o capacitate similară, de circa 6.000 de tone. Volumele suplimentare sunt destinate reducerii imediate a deficitului existent la unele stații PECO.

La data de 27 iulie, 53 de stații PECO din totalul de 590 nu dispuneau de stocuri de motorină. Dintre acestea, 38 aparțin rețelei Lukoil. Spre comparație, în perioada de vârf a crizei din primăvara anului 2026, pe 26 martie, numărul stațiilor fără stocuri disponibile ajunsese la 182.

Potrivit Guvernului, deficitul temporar de motorină a fost cauzat de mai mulți factori, printre care scăderea nivelului Dunării, care a afectat transportul de combustibil, precum și escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, care a generat blocaje în lanțurile de aprovizionare și a afectat livrările de carburanți.

Guvernul monitorizează în continuare situația și anunță că va interveni, dacă va fi necesar, prin măsuri suplimentare pentru a asigura aprovizionarea stabilă a țării cu combustibil.

Totodată, agricultorii au semnalat dificultăți în aprovizionarea cu combustibil, în plină perioadă de recoltare și pregătire a terenurilor pentru culturile de vară-toamnă.

Vezi și: Agricultorii semnalează probleme grave la aprovizionarea cu motorină

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!