Moldova

Petroliștii au vrut mai mult, dar ANRE le-a tăiat din pofte

Author: AgroExpert
carburanți marjă petroliști - AgroExpert.md

ANRE a aprobat marja comercială specifică la comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard pentru semestrul întâi al anului 2023, în mărime de 2,91 lei/litru, deși petroliștii au solicitat 3,3 și 3,51 lei/litru.

În cadrul exercițiului de estimare a marjei comerciale specifice, precum și a coeficientului de eficientizare care urmează a fi aplicat la aceasta începând cu 1 ianuarie 2023, Agenția a urmărit stabilirea unui echilibru adecvat între interesele consumatorilor și păstrarea fiabilității pieței produselor petroliere.

În acest context, promovând o politică prudentă în privința coșului de cheltuieli și profit inclus în calculul prețurilor de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard și ținând cont de nivelul actual și cel prognozat al principalilor indicatori macroeconomici, ANRE a hotărât excluderea de la 1 ianuarie 2023 a coeficientului de eficientizare de 10%, care a fost aplicat începând cu septembrie 2021 și stabilirea unei marje comerciale specifice de 2,91 lei/litru, valoare care corespunde nivelului mediu sumar al profitului și cheltuielilor proprii ale tuturor participanților la piața cu amănuntul a produselor petroliere principale, pentru 5 ani precedenți primului an de valabilitate a Metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!