Unele culturi agricole care creșteau în mod natural acum 10 ani pe câmpuri deschise astăzi nu mai fac față schimbărilor climatice. Pe de altă parte, diverse specii exotice au început să se adapteze condițiilor de la noi, scrie Ecopresa.
Angela Bejenari cultivă roșii, castraveți, dovleci, căpșuni, agriș, coacăză etc. atât în sere, cât și în câmp deschis, în Satul Plop, raionul Dondușeni. Este adepta metodei tradiționale și înțelegerii filosofiei solului. În aceste zile de noiembrie, agricultoarea de la nord strânge căpșuni crescute în sistem ecologic.
Potrivit ei, greutăți sunt multe – polenizare insuficientă, vulnerabilitatea culturilor, seceta prelungită, sărăcirea solului și multe altele. Însă la face față.
Căpșunile preferă toamna
În anul 2015, familia Bejenari a plantat primii 12 ari de căpșun în satul Plop, raionul Dondușeni. Astăzi, plantele se extind pe o suprafață de un hectar. Angela povestește că în ultimii ani căpșunile au devenit mult mai sensibile la călduri.
„Sincer să vă spun, în această toamnă am dus căpșuna la piața EcoLocal, care în timpul verii nu a fructificat aproape deloc din cauza căldurilor mari, iar acum, după ce s-a răcorit puțin și au căzut două ploițe, căpșuna a înflorit și a început să dea fructe. Este a doua recoltă în acest an, ceea ce nu este specific sezonului – de obicei, ele dau roadă o singură dată. Am postat și un filmuleț când culegeam căpșunile, iar cumpărătorii noștri au început să ne întrebe „asta e pentru mâine?” și când am ajuns la piață, oamenii ne așteptau”, povestește agricultoarea.
Potrivit ei, acest fenomen se întâmplă din cauza creșterii temperaturilor – polenizarea este afectată, iar procesul de creștere a plantelor devine dificil.
„Cea mai mare problemă este că plantele nu se dezvoltă, nu dau recoltă. De exemplu, murul a dat fructe, dar fructele de pe vârf care trebuiau să se coacă nu au mai avut șansa – s-au uscat pe plantă” – povestește Angela.
Nu mai putem crește ardeiul dulce și morcovul pe câmp deschis
Agricultoarea a făcut observații și asupra altor culturi agricole vulnerabile la schimbările climatice. De exemplu astăzi, nu mai poate cultiva în câmp deschis ardeiul dulce și morcovul.
„Ardei dulce, fără irigare, pe deal nu mai cultivă nimeni. Și morcovul – el poate să mai reziste pe dealuri, dar fără irigare îl scoți din pământ veșted. În general, leguminoasele nu mai sunt cultivate în câmp deschis, pe terenuri mari. În orice caz, la noi în raion. Cei care au acces la sisteme mai puternice de irigare sau au un râu în apropiere mai pot face grădină, dar fără irigare mulți s-au retras.
Mulți s-au dezis și de seră, pentru că în mijlocul verii temperatura în seră poate ajunge la +52 de grade Celsius. La ardei cade floarea. Îl uzi, el seara crește (când e mai răcoare), dar floarea a căzut și tu crești verdeață. Sunt schimbări foarte drastice”, explică Angela Bejenari.
Pe pământurile R. Moldova au început să crească smochine, rodii, kiwi
În timp ce unele culturi agricole „ne părăsesc”, diverse specii exotice au început deja să-și facă loc și să se adapteze condițiilor de la noi.
„Am observat că mulți dintre colegii mei cultivă smochine. Ele nu mai îngheață, nu mai avem acele ierni reci. Am auzit și de rodii, kiwi, doar că ei se ocupă mai mult din plăcere – încă nu sunt condițiile acelea ca să fie cultivate pe terenuri mari”.
Soluțiile și practicile Angelei
Cum obții apă gratuită pentru a putea iriga o seră?
Întrucât apa în fântânile din satul Plop, raionul Dondușeni, are un nivel ridicat de salinitate de 2%, o cantitate dubla față de norma de o,99%, un specialist i-a recomandat familiei Angelei Bejenari s-o amestece pentru irigare cu cea de ploaie.
Anul trecut, a instalat un sistem de acumulare a apei de ploaie. În vara anului curent, familia a reușit să colecteze aproape 200 de tone de apă de ploaie. „Astfel avem costuri minime – apa de ploaie este pe degeaba și pompăm apă din fântână mai puțină”, relatează Angela. Pentru pomparea apei, familia a cheltuit cu 30% mai puțină electricitate față de anul precedent.
Pentru instalarea sistemului, familia a aplicat și a câștigat un grant oferit de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).
Angela recomandă acumularea și stocarea apei de ploaie în butoaie, chiar și a apei ce se scurge din streașina casei. „Dacă lotul este mic, nu recomandăm irigare prin picurare.”
Mulcire
Familia Bejenari practică agricultura ecologică. Evită prășirea solului și aplică mulci pentru menținerea fertilității acestuia.
„Solul trebuie să fie acoperit tot timpul. Solul negru este un sol mort – vara, când temperaturile sunt ridicate, toate microorganismele mor, așa că aplicăm mulcirea. Mulcim cu paie, cu frunzele care cad acum toamna. Le adunăm din sat de la oameni, îi rugăm să nu le dea foc (cu toate că este lege, că nu se permite).” – explică Angela.
Agricultoarea încurajează rotația culturilor, renunțarea la soiurile hibride în favoarea celor autohtone, adaptate la condițiile locale, la boli și secetă. „Este important să obțineți semințe de la producători autohtoni și să folosiți soiuri tradiționale”, ne mai sfătuie agricultoarea.
Angela Bejenari abordează o perspectivă tradițională și sustenabilă a grădinăritului și este îngrijorată de efectele negative ale chimicalelor în agricultură. Ea evidențiază că soiurile hibride, cu necesități mai mari de irigare și vulnerabilitate la boli, nu oferă aceeași plăcere gustativă precum soiurile tradiționale.
„Să fim sinceri, poate sunt ele mai roditoare, dar mai bine mănânci două roșii gustoase decât să mănânci un kilogram de iarbă.”
„Foarte tare mă doare sufletul după solul nostru. La noi solul se distruge complet cu atâta îngrășăminte. Cu vagoanele se toarnă îngrășămintele în pământul nostru. Nu e corect – stră-străbunii noștri habar nu aveau de această treabă. Practicau rotația culturilor, știau că anul acesta semănăm grâu, dar la anul o să punem sfeclă sau floarea soarelui și în celălalt an o să pună ceva din boboase și tot timpul aveau rezultate și roade. Da, eu înțeleg că poate erau alte ploi, dar totuși rotația culturilor înseamnă foarte mult și nu ar trebui atâtea chimicale”, concluzionează Angela Bejenari.
În anul 2022, producția agricolă din Republica Moldova a scăzut cu aproape 29,8%. Motivul de bază l-au reprezentat condițiile meteorologice. Potrivit scenariilor climatice, până în anul 2050, în Republica Moldova temperaturile vor crește cu aproximativ 2 grade Celsius în perioada de vară.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!