Știri din Moldova

Prețuri mai mari de la producători: cu cât s-au scumpit unele produse

Indicele preţurilor producătorului ce reprezintă preţurile medii de vânzare de către întreprinderile agricole la produsele agricole în anul 2020 faţă de anul 2019 a constituit 122,5%, informează Biroul Naţional de Statistică. Preţurile producătorului la produsele vegetale în anul 2020 s-au majorat în medie cu 32,4% față de anul 2019.

Creșteri mai mari ale preţurilor producătorului au fost înregistrate la culturi bostănoase – cu 71,2%, fructe şi pomuşoare – cu 48,4%, struguri – cu 47,9%, floarea-soarelui – cu 45,1%, porumb – cu 35,2%. 

În același timp, s-au micșorat preţurile de vânzare la cartofi – cu 18,9%, legume – în medie cu 8,7%.

La produsele animaliere preţurile medii de vânzare s-au diminuat cu 4,3% în 2020 față de 2019. Аu scăzut preţurile producătorului la porcine (în masă vie) – cu 10,6%, păsări (în masă vie) – cu 4,8%.

Totodată, au crescut preţurile producătorului la ouă – cu 17,5%, lapte – cu 9,7%, ovine și caprine (în masă vie) – cu 6,8%, bovine (în masă vie) – cu 2,0%.

Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram!

Sursă: unimedia.info

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!