Prețuri și Tendințe

Prețurile mondiale la alimente, la cel mai înalt nivel din ultimele 19 luni

Author: AgroExpert
Prețurile mondiale la alimente - agroexpert.md

Indicele global al prețurilor produselor alimentare a crescut luna trecută, ajungând la cel mai ridicat nivel din aprilie 2023 până în prezent, Despre aceasta a anunțat Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), pe fondul majorării cotațiilor la uleiuri vegetale.

În noiembrie, acest indice s-a situat la o medie de 127,5 puncte, în creștere de la nivelul revizuit de 126,9 puncte înregistrat luna precedentă și cu 5,7% mai mult decât valoarea înregistrată în perioada similară a anului trecut.

Luna trecută, cotațiile uleiurilor vegetale au urcat cu 7,5% faţă de octombrie şi cu 32% faţă de noiembrie 2023, pe fondul temerilor privind o producţie mai redusă de ulei de palmier, în urma ploilor excesive din sud-estul Asiei, a precizat FAO. Preţul uleiului de soia a urcat în urma majorării cererii de import pe plan global; de asemenea s-au înregistrat creşteri ale preţurilor la uleiul de floarea soarelui şi rapiţă.

Prețurile la cereale au scăzut cu 2,7% luna trecută, pe fondul reducerii prețurilor la grâu și orez, iar costul zahărului a înregistrat un declin de 2,4% față de octombrie, după ce India și Thailanda au început recoltarea, iar temerile privind perspectivele recoltelor din Brazilia s-au atenuat.

Într-un raport separat, FAO a redus ușor estimările privind producția mondială de cereale în 2024 la 2,841 miliarde de tone, după ce anterior previziona un nivel de 2,848 miliarde de tone. Revizuirea indică o scădere cu 0,6% a producției mondiale de cereale în 2024, comparativ cu 2023, deși rămâne la al doilea cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!