Federaţia Naţională a Crescătorilor de Ovine și Caprine pentru Carne și Lapte, a înaintat o solicitare către Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare pentru a iniția discuții la nivel înalt cu omologii din Turcia, din motiv că producătorii de acolo ar dori să importe lapte de oaie și capră, ca materie primă din Republica Moldova. Speranța producătorilor a fost spulberată însă de răspunsul oficial prin care nu a fost încurajată inițiativa de a exporta lapte de ovine și caprine, ba dimpotrivă, li s-a dat de înțeles că ar fi mai indicat să producă brânză, pe care ulterior să o exporte. Pavel Prisăcaru, președintele Federaţiei Naţionale a Crescătorilor de Ovine și Caprine pentru Carne și Lapte, ne-a comunicat că ar fi o oportunitate bună de a iniția un parteneriat cu producătorii din Turcia, mai ales că există un interes sporit din partea acestora.
Într-un demers înregistrat la 24 noiembrie 2025, era notată solicitarea de a include în agenda de discuții la întrevederea ministrei Ludmila Catlabuga cu omologii din Turcia subiectul exportului-importului laptelui de ovină și caprină, în calitate de materie primă în stare congelată și inițierea procedurilor de reglementare juridică a acestui proces, însă reacția autorităților a șocat reprezentanții sectorului ovinelor și caprinelor.

„Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare ne-a comunicat că în conformitate cu Nomenclatura combinată a mărfurilor, aprobată prin Legea nr.172/2014, nu este reglementată poziția tarifară pentru produsul „lapte de oaie și capră, materie primă în stare congelată”, mai mult ca atât, nici în Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun, transpus în legislația națională, conform Acordului de Asociere Republica Moldova –Uniunea Europeană, nu este reglementată o astfel de poziție tarifară. Și cu acest răspuns, pur și simplu s-au spălat pe mâini, cică dacă nu este inclus până în prezent, nu pot iniția o procedură juridică a procesului de export al laptelui de oaie și de capră. Ba mai mult, prin răspunsul la demersul nostru, ne-au scris, că în cazul în care fermele de creștere a ovinelor și caprinelor din cadrul Federației Naționale a Crescătorilor de Ovine și Caprine pentru Carne si Lapte, sunt autorizate în temeiul art.18 din Legea nr.221/2007 privind activitatea sanitară veterinară, pentru procesarea laptelui de oaie și capră, în scopul obținerii produselor cu valoare adăugată, acestea pot iniția procedura de autorizare a exportului pentru brînză din lapte de oaie. Noi le explicăm că a apărut interesul partenerilor din Turcia să inițiem exportul de lapte, ei ne răspund că dacă dorim să exportăm brânză, să ne adresăm la ANSA. Este o situație în care producătorul local este susținut de stat, doar cu bețe în roate că altfel nu înțeleg această atitudine. Noi ne propunem să deschidem o fabrică de procesare a laptelui de caprine și ovine în Congaz. Din informațiile cunoscute, în baza cererilor depuse la AIPA pentru a obține finanțare prin proiectul AGGRI, vor fi procurate 15 mii de oi Assaf și 10 mii de capre, doar în Sângerei, știu că vor fi aduse 3 mii de oi și 3 mii de capre. Înseamnă că lunar se vor obține în jur de 200 tone de lapte de oi și 200 tone de lapte d capre, ce se va întâmpla cu această materie primă? Sub orice formă, ar fi bine să o exportăm, altfel va scădea prețul mult, dacă nu îl vom scoate din țară. Ne-am gândit că anume congelat ar fi mai simplu, turcii procesează lapte de vacă și cu cheagul de oaie de la noi, fac un produs înalt apreciat. Acum au dorința de a procura și lapte de oi, le place gustul și este o ocazie să pornim colaborarea, cu lapte, cu brânză, important să începem”, ne-a declarat indignat Pavel Prisăcaru, președintele Federaţiei Naţionale a Crescătorilor de Ovine și Caprine pentru Carne și Lapte din Republica Moldova.
Am solicitat poziția secretarului de stat, Iurie Scripnic referitor la acest subiect, mai ales că funcționarul a pregătit răspunsul oficial formulat către Federaţia Naţională a Crescătorilor de Ovine și Caprine pentru Carne și Lapte.

„Sunt discuții care trebuie revăzute, noi săptămâna trecută am avut întrevedere cu domnul Prisăcaru la Comitetul consultativ pe care-l organizăm cu reprezentanții din diferite sectoare și atunci nu l-am auzit cu această întrebare. S-ar putea reveni la această inițiativă, dar este vorba de o hotărâre la nivel înalt, între reprezentanții Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare și la nivelul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor cu omologii din Turcia. Deocamdată producătorii noștri pot exporta brânză în recipiente conţinînd saramură, sau în burduf din piele de oaie sau de capră, căci dacă să vorbim de lapte, nu cred că există cantitățile necesare pentru export. Deocamdată sunt doar niște discuții care ar trebui să fie argumentate de către Federaţia Naţională a Crescătorilor de Ovine și Caprine pentru Carne și Lapte. Sunt sigur că se vor găsi anumite soluții, dar dialogul trebuie să fie constructiv, altfel nu se pot rezolva problemele”, a subliniat Iurie Scripnic, secretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.