Știri din Moldova

Producătorii de pomușoare din Moldova au fost consultați de un expert din Serbia

Peste 20 de producători de căpșun, zmeur și mur din diferite regiuni ale țării au fost consultați de expertul Aleksandar Leposavic, cercetător la Institutul de Pomicultură Čačak din Serbia, care s-a aflat în perioada 31 mai – 5 iunie în Moldova, în cadrul  proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova.

Vizitele în câmp au presupus consultarea agricultorilor de către expertul sârb privind tehnologiile moderne de cultivare  în plantațiile de căpșun, zmeur și mur, pentru a asigura recolte înalte și fructe calitative. Printre problemele majore, depistate de Aleksandar Leposavic în plantații, se numără  rhizoctonia sau putregaiul negru al rădăcinilor, atestat  la căpșun. Putregaiul negru este o boală a materialului săditor și se manifestă în special în condițiile structurii grele a solului, surplus de umiditate și lipsă de aer în zona radiculară, dar și lacunelor admise în tehnologia de plantare și cultivare.

De asemenea, expertul sârb a menționat că deseori, plantațiile de căpșuni nu se dezvoltă adecvat din cauza modelării necorespunzătoare a bilioanelor, în mare parte fiind prea joase, și asigurând un drenaj necorespunzător al apei. Totodată, pentru producătorii de zmeur și mur, expertul sârb a recomandat fertilizarea și protecția adecvată a plantelor pentru a obține recolte înalte.

Aleksandar Leposavic a menționat că multe probleme depistate sunt generate de lipsa cunoștințelor și experienței necesare, mai ales în producerea murului și zmeurului. Expertul din Serbia a încurajat toți agricultorii care cultivă bacifere să valorifice oportunitățile de instruire oferite de diferiți prestatori de servicii sau parteneri de dezvoltare, pentru a-și îmbunătăți tehnologiile de producere și a-și crește profiturile.

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Sursă: Agroexpert

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!