Știri din Moldova

Producerea strugurilor ecologici este avantajoasă și salutată de consumatori

Cultivarea viței-de-vie în seră oferă avantaje legate de controlul temperaturii și al umidității aerului, de obținerea unor recolte mai timpurii, precum și a unor prețuri mai bune de comercializare. În cazul lui Victor Bîrnaz din satul Chetrosu, raionul Drochia, membru al Asociației Patronale „Alianța Lanțului Valoric în Agricultura Ecologică din Moldova” (MOVCA), acest tip de producere creează și condiții necesare pentru obținerea strugurilor ecologici.

Fermierul dispune de un teren de 0,93 ha certificat ecologic, împărțit în trei părți, pe care cultivă în prezent viță-de-vie în seră pe 0,23 ha, iar pe cealaltă suprafață - căpșun și porumb în câmp deschis.

„Foarte mult m-a ajutat faptul că via este cultivată în seră. Anul acesta, cu două săptămâni a întârziat coacerea în câmp deschis, iar eu am ieșit pe piață cam cu o săptămână mai devreme și prețul e bun” susține producătorul.

Via este în rod din 2016, iar Victor Bîrnaz dispune în prezent de aproximativ 60 de soiuri extratimpurii, timpurii și medii, de bază fiind Arcadia, Codreanca, Chișmiș și Prezentabil, iar pe acesta din urmă l-a realtoit cu alte varietăți. Totodată, timp de câțiva ani, printre rândurile de vie a cultivat și căpșuni, pe care i-a transplantat afară, iar după ce se va odihni solul, îi va răsădi înapoi. Alianța Lanțului Valoric în Agricultura Ecologică (MOVCA) este o asociație a producătorilor, procesatorilor, traderilor, consumătorilor, furnizorilor de inputuri și a organismelor de certificare din sistemul agriculturii ecologice.

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Sursă: stiri.md

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!