Prețurile produselor agricole au crescut în luna iunie cu 9,5% în șase luni ale anului 2022 față de perioada similară a anului precedent.
În perioada de raport, preţurile producătorului la produsele vegetale s-au majorat față de ianuarie-iunie 2021 cu 3,6%. Cel mai mult s-au scumpit pomușoare de cultură – cu 41,5%, legume – cu 38,7%, cartofi – cu 38,0%, floarea-soarelui – cu 19,6%, orz – cu 14,5%, grâu – cu 13,3%, soia – cu 12,9%, fructe sâmburoase – cu 10,8%, struguri de soiuri de masă – cu 10,2%. În același timp, s-au micșorat preţurile producătorului la fructe sămânțoase cu 30,9%, porumb boabe – cu 5,9%.
La produsele animaliere în ianuarie-iunie 2022 față de perioada respectivă a anului 2021 a fost înregistrată majorarea prețurilor producătorului cu 16,7%. Au crescut preţurile de vânzare la ouă alimentare cu 26,0%, vite și păsări în masă vie – cu 15,8% (inclusiv la porcine – cu 24,2%, ovine şi caprine – cu 20,8%, bovine – cu 17,1%, păsări – cu 6,9%), lapte – cu 14,4%.
Economistul Veaceslav Ioniță susține că prețurile la produsele agricole ar urma să mai crească urmare secetei care s-a abătut asupra Republicii Moldova. Totodată, prețurile sunt influențate și de războiul din Ucraina de unde Republica Moldova importa circa 20%.
Banca Națională a Moldovei susține în raportul asupra inflației că prețurile produselor agricole depind de condițiile climaterice. Or, Republica Moldova este frecvent afectată de secetă sau inundații.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!