Știri din Moldova

R. Moldova a participat la un Atelier dedicat dezvoltării comunităților rurale

Author: AgroExpert
atelier minister - agroexpert.md

Republica Moldova se numără printre cele 11 țări din Europa de Est și Asia Centrală participante la cel de-al 3-lea Atelier regional privind dezvoltarea comunitară integrată, organizat recent de Biroul Național pentru Europa și Asia Centrală al Organizației Națiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație (FAO), la Budapesta.

Printre participanți s-au numărat exponenții guvernelor, societății civile, mediului academic, sectorului privat și organizațiilor internaționale, care activează în domeniul dezvoltării comunităților rurale locale și implementării abordării LEADER.

La acest eveniment țara noastră a fost reprezentată de Eugenia Cîrlig, consultant principal al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.

Atelierul regional a reprezentat o platformă de discuții, în cadrul căruia au fost împărtășite bunele practici privind dezvoltarea rurală, inclusiv abordarea LEADER. În acest scop, au fost organizate și trei vizite la proiectele realizate pe teritoriile rurale ale grupurilor de acțiune locală (asociații de dezvoltare rurală).

„În toate cele trei proiecte implementate în cadrul abordării LEADER a fost prezent elementul inovativ, practici care ar putea fi preluate de la unguri și implementate și în Republica Moldova”, susține Eugenia Cîrlig.

Totodată, au avut loc sesiuni și discuții, care au vizat următoarele subiecte: necesitățile țărilor pentru dezvoltarea rurală locală, bunele practici cu privire la dezvoltarea comunitară integrată, reziliența agriculturii de familie și la situația tinerilor din mediul rural, experiența altor țări privind dezvoltarea rurală locală, inclusiv abordarea EU LEADER pentru țările din afara comunității Uniunii Europene ș.a.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!