Centrul Republican de Diagnostic Veterinar (CRDV) din Chișinău a primit o donație de echipamente pentru monitorizarea calității laptelui. Este vorba despre cantitatea reziduurilor de medicamente de uz veterinar în produsele de origine animală.
„Cu siguranță, investițiile în sectorul de creștere a bovinelor va spori producerea de lapte autohton, iar donația făcută de Guvernul ceh va permite laboratorului central să efectueze investigații fortificate, astfel încât materia primă să fie testată corespunzător înainte de a ajunge la procesare și ulterior, pe masa consumatorilor”, a declarat Iurie Scripnic, secretar de stat, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.
Donația are o valoare de peste 9 mii de euro. Activitatea este parte a implementării Planului Național de Monitorizare a Reziduurilor (inclusiv pentru laptele crud), elaborat de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) cu privire la aprobarea Normei sanitar-veterinare privind măsurile de supraveghere și control al unor substanțe și al reziduurilor acestora la animalele vii și la produsele lor, precum și în contextul Foii de parcurs pentru exportul de lapte și produse lactate.
„Ne-am propus să schimbăm paradigma, și anume, să schimbăm comportamentul fermierilor, inclusiv prin instruire și ghidare. În cazul noului echipament, aceștia vor trebui să se asigure că întrebuințează medicamente conforme și în cantități standardizate în cazul îngrijirii animalelor. Prin urmare, echipamentul dat va permite monitorizarea calității laptelui”, a susținut Guillermo Llinas, director de țară „People in Need”, Moldova.
În cadrul proiectului MILK, finanțaț de Agenția de Cooperare și Dezvoltare a Republicii Cehe se desfășoară activități menite să sprijine procesul de producție a laptelui, controlul calității, eliminarea lacunelor în furnizarea serviciilor veterinare pentru animale.
„Acum, avem posibilitatea să facem investigații vaste prin 14 metode de depistare. Metodele moderne de verificare vor permite specialiștilor nostri să fie mai performanți și mai eficienți calitativ, dar și în timp”, a menționat Diana Curchi, șefă de laborator, Centrul Republican de Diagnostic Veterinar.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!